Ploieşti: Gândire de hoţi. Vroiau să-şi facă gard din şinele de cale ferată!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O patrulă de siguranţă publică din Plopeni a depistat ieri seară trei persoane care demontau traverse din lemn de la calea ferată aparţinând unui agent economic din localitate, pe care le încărcau într-o căruţă.

Cercetările efectuate de poliţişti au arătat faptul că cei trei, cu vârste de 16, 31 şi 37 de ani, erau, cu toţii, din comuna Dumbrăveşti.

Din declaratiile celor trei a rezultat că au mers pe rambleul de cale ferată de unde au demontat şi sustras 9  traverse de cale ferată, cu intenţia de ale folosi pentru construirea unui gard la locuinţa unuia dintre ei.

Cei trei sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite