Ploieşti: Atenţie la groapa de pe mijlocul străzii Soldat Erou Arhip Nicolae!

Programul de plombare a principalelor străzi din Ploieşti s-a încheiat, însă gropile fac în continuare legea şi le pun nervii la încercare ploieştenilor pe multe străzi din oraş, pe unde muncitorii nu au trecut.
Un exemplu
elocvent îl reprezintă Strada Soldat Erou Arhip Nicolae, unde gropile sunt
adevărate capcane pentru conducătorii auto. Una dintre ele, aflată chiar pe
mijlocul străzii testează agilitatea şoferilor. Groapa măsoară 1.80 metri
lungime, 1.60 metri lăţime şi are o adâncime de aproape 20 de centimetri.
Locuitorii din zonă spun că mulţi şoferi şi-au stricat maşinile aici.
“Pe
această stradă circulă multe maşini şi sunt şoferi care nu cunosc zona şi
implicit nici groapa. Se trezesc că nimeresc chiar în ea dacă nu sunt atenţi.
Au fost multe cazuri”, ne-a spus Marian care locuieşte într-un bloc apropiat. Conducătorii
auto care trec prin zonă spun că Primăria este de vină pentru toate gropile din
oraş. “Primarul ar trebui să vină şi el să dea cu maşina în gropi şi pe urmă să
vedem dacă le astupă. Cei de la primărie nu iau nicio măsură şi noi trebuie să
plătim din buzunar ca să reparăm maşinile pe care le rupem în gropi”, a
precizat Mihai Istrate din Ploieşti.
Reprezentanţii municipalităţii nu ştiu când vor fi astupate gropile de aici. “Strada nu este prinsă în programul de investiţii, însă este posibil să o facem pe reparaţii. În această perioadă are loc licitaţia pentru a se încheia noi contracte privind repararea străzilor”, ne-a declarat Mădălina Crăciun, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Ploieşti.
Semnături pentru sancţionarea primarului
Pentru că s-au săturat “să dea în gropi” în fiecare zi, unii ploieşteni au luat atitudine. În urmă cu aproape o lună de zile, un ploieştean, supărat foc că autoturismul la care plăteşte lunar rate de 2.000 de lei este zguduit zilnic prin “craterele” din carosabil, a reuşit să strângă peste 1300 de semnături lansându-le cetăţenilor provocarea de a consemna în "Petiţia privind sancţionarea pe cale legală a primarului Ploieştiului, Andrei Volosevici, vinovat pentru starea drumurilor din municipiu!”. Iată ce scrie Silviu Soare, după ce semnează petiţia pentru sancţionarea primarului: “Am distrus un cap de bară într-o groapă şi 3 jenţi în altele... nici nu mai stiu care”. Anca Burtoiu este de părere că “nu este admisibil ca din atâţia bani care se adună din taxele locale, străzile să arate ca după bombardament”.






















































