Pacienţii centrului de la Călineşti, unde au fost depistate deficienţe grave, vor fi transferaţi în alte unităţi

0
Publicat:

Pacienţii din cadrul Centrului de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu handicap Călineşti, unde comisarii de la Protecţia Consumatorilor au depistat deficienţe grave, inclusiv un focar de scabie, vor fi transferaţi în alte unităţi.

Infirmierul care a omorât în bătaie un pacient, condamnat la închisoare FOTO Arhivă Adevărul
Infirmierul care a omorât în bătaie un pacient, condamnat la închisoare FOTO Arhivă Adevărul

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Prefectura Prahova, ca urmare a controlului efectuat la acest centru de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, prefectul Virgiliu Nanu a convocat o şedinţă la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor implicate în verificări, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor responsabile de acest centru, scrie Agerpres.

"Ca urmare, directorul executiv al DGASPC Prahova, Alexandru-Ion Bocioacă, a anunţat începerea imediată a procesului de relocare a beneficiarilor, urmată de remedierea completă a deficienţelor identificate la acest centru în urma verificărilor. Pacienţii vor fi transferaţi temporar în centre similare (pentru adulţi cu afecţiuni neuropsihiatrice), până la finalizarea lucrărilor de remediere", arată sursa citată.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au depistat aici grave deficienţe.

"Acţiunea, coordonată de vicepreşedintele ANPC, Sebastian Hotca, a dus la constatarea unor abateri deosebit de grave, la Centrul din Călineşti, care au dus la sancţionarea şi dispunerea, de către comisarii CJPC Prahova, a următoarelor măsuri: amenzi contravenţionale în valoare totală de 35.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor constatate în spaţiile de cazare (Corpurile A, B, C, Centrul deţinând în total 4 corpuri de clădire), precum şi în blocul alimentar din Corpul A", se preciza într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

În cele patru corpuri de clădire erau cazate 93 de persoane, cele din Corpul D aflându-se, în momentul controlului, în carantină (din cauza scabiei), ceea ce a împiedicat accesul comisarilor aici şi derularea verificărilor.

Abaterile constatate în urma controlului au vizat: condiţii igienico-sanitare în blocul alimentar improprii funcţionării, utilizarea unor cuptoare neigienizate cu depuneri de grăsime, folosirea unor tacâmuri neigienizate, veselă uzată, cuţite şi ustensile de bucătărie neprofesionale, lipsa produselor de igienizare a mâinilor în recipientele special montate.

De asemenea, au mai fost constatate condiţii insalubre în spaţiile de cazare a beneficiarilor: paturi metalice ruginite, lipsa huselor de protecţie pentru perne şi saltele, pereţi exfoliaţi cu urme masive de igrasie, saltele şi perne pătate, aşternuturi neigienizate, calorifere ruginite, cu resturi de ambalaje şi praf masiv, lipsa plăcilor de faianţă pe holuri, paviment neigienizat, tavanul cu exfolieri şi urme de infiltraţii, precum şi condiţii igienico-sanitare improprii în spaţiul de depozitare a alimentelor situat în afara incintei centrului.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite