O tânără de 24 de ani s-a aruncat de pe un pod într-o prăpastie, în staţiunea Sinaia FOTO
0O tânără de 24 de ani a murit după s-a aruncat de pe un pod într-o prăpastie, în staţiunea Sinaia. Autorităţile au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.
„Poliţiştii din cadrul staţiunii Sinaia au fost sesizaţi de către un bărbat, despre faptul că prietena sa s-ar fi aruncat de pe un pod, într-o prăpastie, în staţiunea Sinaia. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constat faptul că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre o tânără în vârstă de 24 de ani din oraşul Sinaia, aceasta fiind găsită decedată”, a transmis, luni seară, IPJ Prahova, potrivit News.ro.
Sursa citată a precizat că, din primele verificări efectuate de poliţişti, nu rezultă indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni cu intenţie.
Cadavrul tinerei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.