O pășune din județul Prahova, poluată cu petrol de o sondă a OMV. Reacția companiei austrice
0Localnicii din comunele prahovene Surani și Cărbunești au semnalat o poluare cu petrol, într-o pășune, care se întinde pe aproximativ 100 de metri pătrați. Compania austriacă OMV își recunoaște vina.

Se pare că sursa poluării este o sondă dezafectată, unde de curând s-au făcut lucrări. Oamenii au sunat mai întâi la primărie, pentru a afla ce s-a întâmplat.
„Am primit și noi sesizări legate de această poluare. Este la limita comunelor Surani și Cărbunești, însă sursa nu este de la noi, dar ne afectează”, a declarat Gabriel Bucur, primarul comunei Surani, pentru observatoruph.ro.

OMV Petrom recunoaște
OMV Petrom își asumă poluarea din zona comunelor prahovene Cărbunești și Surani.
„În cursul zilei de joi, 7 decembrie, s-a înregistrat o scurgere de apă la o sondă aparținând OMV Petrom în județul Prahova, care a afectat 100 de metri pătrați de pășune. Compania a luat imediat măsuri de oprire a a sondei, ceea ce a determinat oprirea curgerilor. Împreună cu reprezentanți de la Garda de Mediu Prahova și Apele Romane au fost stabilite acțiunile necesare pentru curățarea zonei afectate”, a precizat compania pentru sursa citată.
Potrivit aceleiași surse, în prezent, OMV Petrom reabilitează zona afectată și analizează cauza pentru a o remedia, așa încât să poată relua activitatea în condiții de siguranță.
Până la această oră, Garda de Mediu Prahova nu a avut nicio reacție cu privire la acest incident.
Trei rafinării din Prahova, amendate cu 250.000 lei pentru poluarea aerului
Trei rafinării amplasate în judeţul Prahova au fost amendate, în urmă cu doi ani, cu 250.000 de lei de către comisarii Gărzii de Mediu după ce locuitorii municipiului Ploieşti au reclamat în repetate rânduri un miros greu de suportat.
„Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova a demarat o serie de acţiuni de control la rafinăriile S.C. Rompetrol Rafinărie din judeţul Prahova (Rafinăria Vega, Rafinăria PETROTEL LUKOIL şi Rafinăria OMV Petrom Petrobrazi), ca urmare a disconfortului olfactiv resimţit de locuitorii Municipiului Ploieşti, în perioada 04-05.07.2021”, au transmis, la acea vreme, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.
Sursa citată menţionează că, potrivit raportului de monitorizare a calităţii aerului transmis de APM Prahova, în perioada respectivă, au fost înregistrate creşteri punctuale pentru indicatorii benzen şi toluen în staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului.