Dosar penal după izbucnirea unui incendiu la o groapă de gunoi din Prahova, cu degajări masive de fum
0Poliţia Prahova anunţă, joi, că a fost deschis dosar penal în cazul incendiului care a izbucnit la rampa de gunoi de la Boldeşti Scăeni, în timp ce autorităţile de mediu spun că au fost înregistrate valori semnificative pentru indicatorii monoxid de carbon şi particule în suspensie fracţia PM10.

„În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect, urmând a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia şi a se formula propuneri legale unităţii de parchet competent", transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.
Conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în urma incendiului care a izbucnit la operatorul economic SC Vitalia Servicii pentru Mediu-Tratarea Deşeurilor SRL din localitatea Boldeşti Scăeni, s-au înregistrat valori semnificative pentru indicatorii monoxid de carbon şi particule în suspensie fracţia PM10.
Propagarea fumului s-a manifestat predominant către Blejoi, Cocoşeşti, Păuleştii Noi şi zonele de nord şi vest ale municipiului Ploieşti, arată sursa citată. În cadrul reţelei de monitorizare a calităţii aerului din municipiul Ploieşti RNMCA şi operatori economici, efectele asupra calităţii aerului provocate de incendiu s-au manifestat în special în staţiile PH3- Blejoi, RP2-Ţânţăreni, RPl- zona Gara de Nord, PHl- Gheorghe Grigore Cantacuzino, UN-zona cartier nord.
„Valorile înregistrate în aceste staţii pentru indicatorul particule în suspensie fracţia PM10 au prezentat creşteri începând cu ora 03,00, valorile maxime orare fiind în intervalul 06,00-09,00, după cum urmează: în staţiile RP1 şi RP2 (zona Gara de Nord şi sat Ţânţăreni), în intervalul orar menţionat mai sus, valorile au variat între 77.29 fj, g/ mc şi 138.55fig/ mc (valoarea maximă înregistrată la ora 08,00); în staţia PH1 (Gheorghe Grigore Cantacuzino), în intervalul orar menţionat mai sus, valorile au variat între 52.18) ig/ mc si289.20 u. g/ mc (valoarea maximă înregistrată la ora 07,00). (...) Pentru indicatorul monoxid de carbon, în intervalul orar 04,00-10,00, s-au înregistrat valori crescute în special în localităţile Blejoi, Cocoşeşti şi Boldeşti Scăieni (zona de manifestare a incendiului). Valorile au variat între 1 mg /mc şi 2.5 mg/mc. (...) Precizăm că potrivit STAS 12574/ 87-Aer din zonele protejate, condiţii de calitate, concentraţia maximă admisă (probe medii de scurtă durată) pentru indicatorul monoxid de carbon este de 6 mg/mc. Menţionăm că, în conformitate cu Legea 104/ 2011 privind calitatea aerului înconjurător, valoarea-limită pentru protecţia sănătăţii umane pentru indicatorul particule în suspensie PM10 este de 50 ug/mc pentru perioada de mediere de o zi", mai transmite APM.
Incendiul afectează o suprafață de 1.500 de metri pătrați
Rezultatele determinărilor se vor transmite către Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţean Prahova în vederea luării măsurilor în conformitate cu competenţele legale ale acesteia, precum şi Direcţiei de Sănătate Publică Prahova pentru a stabili dacă acestea au pus în pericol sănătatea cetăţenilor.
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la rampa de gunoi de la Boldeşti Scăeni, unde au fost înregistrate degajări masive de fum, astfel că autorităţile au emis un mesaj RO-ALERT pentru înştiinţarea populaţiei.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, incendiul este localizat şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 de metri pătraţi, 26 de pompieri depunând eforturi pentru lichidarea acestuia.