O femeie s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti
0O femeie de 55 de ani, din Prahova, a fost declarată decedată după ce s-ar fi aruncat de la etajul 4 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Nu se știe, deocamdată, daca femeia era pacientă în spital sau rudă a vreunui pacient.

Potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, nu rezultă indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni cu intenţie.
„La data de 2 august 2023, în jurul orei 10,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că o femeie s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unei unităţi medicale din municipiul Ploieşti. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 55 de ani, din Păuleşti, care a fost declarată decedată de personalul medical”, a transmis IPJ Prahova într-un comunicat de presă.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Nu este primul caz de acest fel
În urmă cu doi ani, un bărbat a căzut de la etajul al cincilea al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Primele date indicau că era vorba despre sinucidere.
Conform datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei Judeţene Prahova, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că un bărbat în vârstă de 67 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 5 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. În urma căderii, bărbatul a fost declarat decedat. Pacientul era internat pe secţia cardiologie a unităţii sanitare.