Lucrare de mântuială la un pod din Ploiești, reparat în regim de urgență: „Lucrarea nu corespunde“

0
Publicat:

În urma unui accident rutier, balustrada podului Mihai Bravu din Ploiești a intrat în reparații în regim de urgență. Lucrarea a costat 25.000 de euro, dar Gospodăria Urbană Ploiești a refuzat plata pe motiv că reparațiile nu corespund normelor în vigoare.

Sursa foto: Observatorul Prahovean
Sursa foto: Observatorul Prahovean

Solicitați să intervină după un accident rutier, angajații companiei Servicii Gospodărire Urbană (SGU) au reparat cum au știut mai bine, potrivit publicației Observatorul Prahovean.

Reprezentanții Regiei Autonome de Servicii Publice (RASP) Ploiești au refuzat, însă, nota de plată, pe motiv că „lucrarea nu corespunde”.

Lucrările solicitate de Primăria Ploiești au venit ca urmare a unui accident rutier petrecut în vară pe podul din cartierul Mihai Bravu, soldat cu distrugerea a două parapete.

SGU precizează că au fost date nu mai puțin de 7.720 de puncte de sudură, valoarea manoperei fiind de 73.337 lei.

RASP Ploiești a considerat că suma cerută de SGU Ploiești este nejustificată și a transmis Primăriei o notă de informare.

În urma verificărilor efectuate pe teren s-a constatat că lucrarea nu corespunde din punct de vedere canitativ și calitativ, drept urmare solicităm refacerea situației de lucrări cu realitatea din teren”, a precizat RASP, pentru sursa citată.

De cealaltă parte, SGU Ploiești a transmis că „situația de plată a fost întocmită în conformitate cu normele în vigoare”.

Lucrarea indicată nu este una singulară, ci este parte a unui ansamblu de intervenții ale societății noastre, în ceea ce privește podul din zona Mihai Bravu. Lucrările au constat în repararea mai multor parapeți pietonali de protecție, amplasați pe toată lungimea podului, implicit a stâlpilor de susținere a acestora.

Totodată, precizăm că intervențiile au fost solicitate de către municipalitate și au avut drept cauză un accident rutier. Reparațiile au fost efectuate în regim de urgență și au constat în repoziționarea și fixarea stâlpilor și a parapeților dislocați, prin puncte de sudură pe toată lungimea avariată. 

De asemenea, având în vedere starea de degradare avansată a parapeților de pe toată lungimea podului, au fost necesare astfel de reparații la toți aceștia, în scopul de asigura protecția pietonilor.

Situația de plată a fost întocmită în conformitate cu normele în vigoare pentru consecință”, a precizat, pentru Observatorul Prahovean, SGU Ploiești.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite