Începe Festivalul Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu“. Trei zile de cultură la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nichita Stănescu, cel mai mare poet modern al României
Nichita Stănescu, cel mai mare poet modern al României

La 80 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu, oraşul natal al poetului va găzdui, timp de trei zile, un „concentrat“ de cultură, la care îşi vor da concursul poeţi din Serbia şi Ucraina, actori, artişti plastici, academicieni, foşti colegi ai lui Nichita, dar şi elevii din Ploieşti

Cea de a XXV-a ediţie Festivalul Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu“ va debuta vineri în Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, locul în care a învăţat poetul. În zilele festivalului, la 80 de ani de la naşterea lui Nichita, Academia Română îi va dedica o sesiune solemnă, omagială.

Programul zilei de vineri, 29 martie

Ora 11.00
Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”
Sala de festivităţi
Deschiderea festivă a Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu”

-Alocuţiuni
Autorităţi locale şi judeţene
acad. Marius Sala, Vicepreşedintele Academiei Române
acad. Eugen Simion
acad. Radomir Andric, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Serbia
acad. Mihai Cimpoi
acad. Valeriu Matei
acad. Vasile Tărâţeanu
acad. Adam Puslojic
acad. Nicolae Dabija

La Festivitate vor fi prezenţi foşti colegi de clasă ai lui Nichita Stănescu şi prof. Constantin Enciu.

- Vizitarea clasei unde a învăţat Nichita.

Ora 13.00

Realizarea unui „lanţ de poezie”, format din elevii Liceului de Artă „Carmen Sylva” şi cei ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu, de la Colegiul „I. L. Caragiale” la Casa Memorială „Nichita Stănescu”. Invitaţii se vor deplasa de-a lungul acestui lanţ până la casa natală a Poetului.

Orele 13.15 – 14.00

Vizitarea Casei Memoriale „Nichita Stănescu”

Ora 14.30

Cinema „Premiera”
Vizionarea filmului realizat de cineastul Ioan Grigorescu în memoria lui Nichita Stănescu.

Ora 16.00

Casa de Cultură Plopeni
Expoziţie de icoane. Autor conf. univ. Iacob Lazăr
Prezentarea cărţii „Marius Cilievici”. Autor  conf. univ. Iacob Lazăr
Recital Nicolae Băciuţ: „Pe unde umbli, Poezie?” 

Concert de muzică susţinut de Corala „Armonia” a Casei de Cultură Plopeni

Vor fi prezenţi invitaţi ai Festivalului „Nichita Stănescu” (acad. Nicolae Dabija, acad. Vasile Tărâţeanu, acad. Mihai Cimpoi etc.)

Ora 17.00

Casa Memorială „Nichita Stănescu”
Masă rotundă: „Promovarea operei lui Nichita în cadrul festivalurilor de poezie”

Participă: Valeriu Matei, Adam Puslojic (Belgrad), Vasile Perja (Sighetul Marmaţiei), Ioan Cojocariu (Caransebeş); Constantin Stere (Ploieşti).

Moment poetic: Secvenţial liric „Nichita Stănescu” realizat de Nelu Stan
Prezentarea de imagini de la ediţiile anterioare ale Festivalului Internaţional „Nichita Stănescu”

Ora 19.00

Teatrul „Toma Caragiu”
Recital de poezie Ion Caramitru „Frunza verde de albastru...”

Festivalul va continua şi în weekend, programul din zilele  de sâmbătă şi duminică urmând să-l regăsiţi pe Adevărul Ploieşti în timp util.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite