Gondolă nouă la Sinaia, între cotele 1.400 şi 2.000. Investiţia de 9 milioane de euro stabileşte trei recorduri naţionale
0Cea mai nouă instalaţie pe cablu din România, Gondola Carp, face legătura între Cota 1.400 şi Cota 2.000 din Sinaia. Instalaţia ajunge la cea mai mare altitudine din România, 2.050 metri, stabilind alte două recorduri naţionale.
Tronsonul 1.400-2.000 al Gondolei Sinaia, cea mai recentă investiţie publică în sectorul turistic realizată la Sinaia în ultimul an, uneşte cele două zone schiabile ale staţiunii Sinaia, cea de joasă altitudine (Cota 1400) şi cea aflată la înaltă altitudine (Cota 2000).
Proiectul are un impact major pentru Sinaia, o cunoscută destinaţie turistică de schi şi singurul loc din ţară unde se poate schia până în luna mai, pe pârtiile de mare altitudine de la 2000 de metri.
Cotată ca cea mai modernă instalaţie de transport pe cablu din România, noua Gondolă stabileşte o serie de recorduri naţionale. Instalaţia ajunge la cea mai mare altitudine din România, 2.050 m, iar în zona Valea cu Brazi ajunge la cea mai mare înălţime faţă de sol înregistrată de o astfel de instalaţie, 120 m. Mai mult, noua gondolă este construită pe cel mai abrupt segment de transport pe cablu, minus 45 de grade la primii trei piloni.
Instalaţia are 42 de gondole a câte opt locuri, o capacitate de transport de 1.500 de persoane pe oră şi un traseu cu o lungime de 2000 de metri.
Investiţia a costat 9 milioane de euro, iar lucrările efective la noua gondolă au durat şapte luni, timp în care echipe de specialişti români, italieni şi austrieci au construit la Sinaia cea mai spectaculoasă instalaţie de transport pe cablu din România.
Noua telegondolă are două motoare diesel şi cel mai nou sistem de economisire a energiei numit de către specialişti „direct drive“ care asigură o reducere a consumului de electricitate cu 20% faţă de sistemele tradiţionale.
“Este ultima piesă de legătură pentru un domeniu schiabil integrat, ultimul pas către un skipass unic, care va oferi acces către toate pârtiile de schi ale oraşului nostru. În anul 2007 a fost construită prima instalaţie publică a oraşului: Telegondola Sinaia. În anul 2011, am extins domeniul schiabil prin deschiderea celui mai modern telescaun din Bucegi, în Valea Soarelui. Iar acum inaugurăm tronsonul 1400-2000 al Gondolei Sinaia, cea mai modernă instalaţie pe cablu din ţară şi singura situată la o altitudine de 2000 de metri. Toate aceste investiţii sunt publice, iar instalaţiile menţionate mai sus sunt administrate şi deţinute de oraş“, spune despre investiţie Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.
“Investiţia are un impact major pentru zona Valea Prahovei ca destinaţie turistică de schi pentru pasionaţii sporturilor de iarnă. Cu această ocazie vom lansa şi skipass-ului unic, care, la preţul de 140 de lei, le oferă acces turiştilor la 25 de km de pârtii şi la cele mai performante trei instalaţii din România: tronsoanele 1000-1400 şi 1400-2000 ale Gondolei Sinaia şi Telescaunul Soarelui“, spune şi Bogdan Fălcescu, Director General Transport Urban Sinaia.
Lansarea instalaţiei de transport pe cablu nu va modifica tarifele anunţate la începutul sezonului de schi 2015/2016. Tarifele pentru skipass-uri şi cartelele cu puncte valabile pe instalaţiile administrate de oraşul Sinaia vor rămâne acelaşi de până acum.
Denumirea Gondolei Carp a fost inspirată de pârtia de schi cu acelaşi nume. „Carpul“ este una dintre cele mai dificile pârtii de schi din România, cu un grad de înclinare, pe Faţa Mare, de 43 de grade. Cea mai populară pârtie neagră din Sinaia are o lungime de 1382 de metri şi o diferenţă de nivel de aproape 500 de metri. Printre sinăieni, Carpul este considerat un test al aptitudinilor şi curajului.
Joi, 11 februarie, la inaugurarea Gondolei Carp, toţi sinăienii au acces gratuit pe instalaţiile administrate de oraşul Sinaia, pe baza buletinului sau a cărţii de identitate.
Săptămâna trecută, noua gondolă a trecut testele şi probele tehnice, iar echipele Salvamont şi de Jandarmerie Montabă din staţiune au făcut exerciţii de simulare de salvare.