FOTO Ion Iliescu la Ploieşti, despre Revoluţie, alianţa USL şi procurorul „băsist“ Papici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu a vorbit la Ploieşti despre Revoluţie şi situaţia politică actuală. FOTO Dana Mihai
Ion Iliescu a vorbit la Ploieşti despre Revoluţie şi situaţia politică actuală. FOTO Dana Mihai

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost joi la Ploieşti, unde şi-a lansat două cărţi, dar a făcut comentarii şi despre viaţa politică actuală. În ce priveşte afirmaţia lui Victor Ponta că procurorul Lucian Papici este „băsist“, Ion Iliescu a catalogat-o ca o „imprudenţă“ a premierului

Fostul preşedinte al Românei a fost joi la Ploieşti pentru a-şi lansa volumele „Ion Iliescu. Fragmente de viaţă şi istorie trăită”, publicat în 2011şi „Ion Iliescu, om şi lider”, apărut în martie 2013. Preşedintele de onoare al PSD a fost aşteptat de numeroase oficialităţi, dar şi de ploieşteni veniţi să-l asculte şi să-şi cumpere o carte cu autograf.

Vorbind despre ultima sa carte, ale cărei teme sunt Revoluţia şi perioada în care Ion Iliescu a fost preşedinte al României, autorul a vorbit folosind o parabolă.

Ultima mea carte abordează Revoluţia Română. De regulă, de Revoluţie se cam ştie, dar în variante diferite. De exemplu, dacă eu îţi arăt un deget - şi a ridicat spre public indexul - tu nu vezi unghia, dacă îl întorc, e invers. Aşa şi în viaţă, cel ce a participat la anumite evenimente are anumite informaţii, cel care nu a participat, află doar despre ele“, a spus Ion Iliescu.

Ion Iliescu a vorbit, însă, la Ploieşti, şi despre contextul politic actual. Despre o eventuală rupere a alianţei USL, fostul preşedinte a spus că „Este exagerat să vorbim despre o sciziune. Este un lucru reuşit alianţa PSD – PNL, chiar dacă în această istorie scurtă, în ultimii 23 ani, cele două partide au fost în contrapondere. Sigur că sunt viziuni diferite, nici într-o familie nu este suficient actul în sine al căsătoriei ca să înlăture orice punct diferit de vedere. Eu cred că va rezista chiar şi după alegerile care urmează“.

În ceea ce priveşte o idee vehiculată în ultima vreme, ca PSD să-şi pună un candidat propriu la alegerile prezidenţiale, Ion Iliescu apreciază că este o decizie care trebuie discutată în cadrul USL pentru că o astfel de formulă ar însemna să se rupă alianţa politică PSD – PNL.

Preşedintele de onoare al PSD a mai spus că, în cazul procurorului Lucian Papici, care a instrumentat dosarul „Referendumul“ şi despre care Victor Ponta a spus că e „băsist“, premierul trebuia să se abţină de la comentarii. „Nu cred că asta e problema, l-am ascultat atent. Premierul a spus că nu este o măsură luată de Guvern. Procurorul şi-a încheiat al doilea mandat, sunt mandate de câte trei ani. Încheierea mandatului nu este o putere a Guvernului, ci o treabă a Procuratorii. Premierul a făcut o imprudenţă că şi-a dat cu părerea. Trebuia să se abţină şi să trimită informaţia doar, fără comentarii. Aici a fost năvalnic, tinereţea.... “, a spus Ion Iliescu.

Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri seară, la RTV, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut "dosare politice". De asemenea, referindu-se la dosarul lui Liviu Dragnea, premierul a spus: "S-a terminat şi dosarul, l-a trimis la doamna Kovesi. Pa, la revedere, dar de ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul?".

Mai puteţi citi

Procuror DNA demis după ce a finalizat dosarul Referendumul, în care e anchetat şi Liviu Dragnea. Codruţa Kovesi reclamă că n-a fost consultată

VIDEO Războiul dintre Băsescu şi Ponta: şi unul, şi celălalt au greşit făcând declaraţii despre procurori

Băsescu: „Ponta s-a băgat cu bocancii în Justiţie de dragul lui Dragnea. Mă gândesc să denunţ pactul de coabitare“

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite