Fost prim procuror, condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul prim procuror, în ziua în care a fost citat la DNA Ploieşti pentru audieri FOTO Diana Frîncu
Fostul prim procuror, în ziua în care a fost citat la DNA Ploieşti pentru audieri FOTO Diana Frîncu

Iulian Văduvan Costin, fost prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, a fost condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar în care a fost judecat pentru luare de mită şi spălare de bani. Decizia aparţine Curţii de Apel Braşov şi nu este definitivă.

Fostul magistrat a fost deferit justiţiei de procurorii DNA Ploieşti în iulie 2016 sub acuzaţiile de spălare de bani şi luare de mită, ambele fapte în formă continuată. Procurorii anticorupţie l-au acuzat pe colegul lor că solicita bani pentru a da soluţii favorabile în dosare.

Iniţial dosarul s-a aflat pe rolul secţiei penale a Curţii de Apel Ploieşti, dar din decembrie 2016 cauza s-a judecat la Braşov unde dosarul a fost strămutat la cererea fostului procuror.

După aproape doi ani de proces, instanţa braşveană s-a pronunţat în cauză, luni 22 octombrie 2018, şi l-a găsit vinovat pe Iulian Văduvan de luare de mită şi spălare de bani. Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi ”la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror”, conform portalului instanţelor de judecată.

În plus, instanţa a decis să confişte de la fostul magistrat suma de 103.610,74 lei dobândiţi prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost găsit vinovat.

Iulian Văduvan poate ataca sentinţa Curţii de Apel Braşov la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Ploieşti au reţinut că ”în perioada 2007-2012, inculpatul Văduvan Iulian Costin, în timp ce îndeplinea funcţia de prim procuror şi efectua şi supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, a pretins şi a primit cu titlu gratuit, în mod repetat, de la un om de afaceri (denunţător în cauză) carburant auto pentru alimentarea autoturismelor pe care le deţinea, cuantificat la 9.819,69 litri în valoare totală de 46.863,79 lei, precum şi sume de bani în cuantum de 105.815,67 lei.
Aceste foloase au fost pretinse şi primite de magistrat în schimbul asigurării protecţiei omului de afaceri, în sensul soluţionării cât mai rapid sau în mod favorabil (după caz) a plângerilor penale formulate de denunţător împotriva altor persoane şi instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum şi pentru soluţionarea favorabilă a cauzelor care îl vizau pe el sau societăţile pe care le reprezenta.
În cursul anului 2009, în acelaşi scop al asigurării protecţiei, inculpatul Văduvan Iulian Costin a pretins şi primit indirect de la un alt om de afaceri suma de 10.000 lei.
În acest context, în perioada 2007 – 2015, inculpatul Văduvan Iulian Costin, în nume propriu sau ca prim procuror, a adoptat soluţii favorabile denunţătorilor în 12 dosare penale”, se arată într-un comunicat DNA.
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite