Escroc prins de polițiștii din Prahova cu focuri de armă. Minciuna invocată de individ pentru a câștiga peste 10.000 euro

0
Publicat:

Un escroc din orașul constănțean Medgidia a fost prins de către polițiștii din Prahova, doar după ce l-au amenințat cu focuri de armă. Bărbatul se folosea de o nouă variantă a metodei ”Accidentul” pentru a obține bani de la oameni naivi.

Escroc prins cu focuri de armă la Ploiești FOTO Arhivă
Escroc prins cu focuri de armă la Ploiești FOTO Arhivă

„La data de 26 august, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o persoană despre faptul că, la poarta sa, se află o persoană necunoscută care îi solicită 12.400 de euro, sub pretextul că fiica sa ar fi suferit un grav accident rutier, fiind internată la o unitate medicală din București”, se arată într-un comunicat al Poliției Prahova.

Patrula de siguranță s-a deplasat la adresa indicată de apelantă, surprinzând un bărbat, care la vederea echipajului de poliție a fugit de la fața locului.

Cei doi polițiști au pornit în urmărirea bărbatului somându-l să se oprească, însă, întrucât acesta a refuzat să se oprească, polițiștii au efectuat fiecare câte un foc de armă, în plan vertical. Ulterior, la aproximativ 200 de metri distanță, bărbatul a fost prins și imobilizat.

Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din orașul Medgidia, județul Constanța.

La acest moment, tânărul se află în custodia poliției.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite