Două maşini s-au răsturnat în dimineaţa de Paşti, în Prahova. Un şofer băut a scăpat ca prin minune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au ajuns la spital în dimineaţa de Paşti după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe marginea DN1. Un alt autoturism a ajuns în şanţ după ce şoferul băut a pierdut controlul volanului.

Cele două accidente s-au petrecut duminică, la ora 7 dimineaţa. Primul a avut loc pe DN1, la ieşire din Azuga. Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, două persoane au fost rănite, motiv pentru care au fost transportate la spital. Accidentul nu a afectat traficul rutier în zonă.

Cel de-al doilea accident s-a petrecut în localitatea prahoveană Strejnic, la ieşirea către Ploieşti. Aici un aututurism s-a răsturnat după ce şoferul a pierdut controlul volanului. Bărbatul care conducea maşina se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Potrivit IJP Prahova, rezultatul alcooltestului în cazul şoferului a fost de 0,74 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Bărbatul a scăpat fără să fie rănit.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite