Distracţia în Ploieştiul comunist: puţină, dar savurată pe îndelete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orice întâlnire cu prietenii era o evadare din cenuşiul vieţii în comunism. FOTO arhive
Orice întâlnire cu prietenii era o evadare din cenuşiul vieţii în comunism. FOTO arhive

Filmele care rulau în numeroasele cinematografe din Ploieşti, onomasticile cu salată boeuf şi bere Azuga din apartamente, o zi de duminică la ştrandul Bucov sau o evadare cu cortul pe Valea Prahovei erau distracţiile puţine, dar extrem de savurate din Ploieştiul comunist

Specificul de oraş puternic industrializat şi muncitoresc, dar şi apropierea de Bucureşti au făcut ca Ploieştiul să fie tot timpul deficitar în posibilităţi de distracţie. Dar, chiar şi aşa, şi indiferent de regim, oamenii au găsit sau au inventat portiţe să evadeze din cotidian.

Un peisaj obişnuit din Ploieştiul comunist erau cozile din numeroasele cinematografe din oraş: CFR, Muncitoresc, Tineretului, 23 August, Patria, Modern. Cum programul de la televizor dura foarte puţin, sălile de cinema erau pline. Lacrimogenele filme indiene – „Prietenii mei, elefanţii“, „O floare şi doi grădinari“, cele cu arte marţiale – „Sora 13“, „Biciul fermecat“, filmele istorice româneşti şi comediile franţuzeşti formau oferta redusă de la cinema.

Nu o dată, pentru că filmele se schimbau doar o dată la şapte zile, oamenii ajungeau la acelaşi film şi de trei ori pe săptămână.

Cinema-ul era şi loc de întâlnire. După o prăjitură la cofetărie, tinerii nu aveau unde să meargă altundeva decât la cinematograf. În complicitatea întunericului din săli, băiatul punea braţul pe umerii fetei şi îi putea fura un sărut, ca în povestea de dragoste de pe ecran.

Foarte gustate erau şi proiecţiile cu iz ilegalist din apartamente, de la video-urile primite din străinătate. După 1975, cenzura filmelor devenise foarte strictă, astfel că ploieştenii care puseseră mâna pe un astfel de aparat organizau seri de film, cu loc plătit, în care puteai vedea pelicule occidentale. 

Duminica pe Bulevard, la Bucov sau la Hipodrom

Vara, pe Bulevard se mergea la „grădiniţă“, un fel de terasă localizată la rondul doi de la Gara de Sud, unde se vindeau mici, suc Brifcor, bere Azuga şi vin pelin, sau la ştrandul de la Bucov, unde ploieştenii făceau plajă, se scăldau în lacul amenajat în parc, iar copiii se dădeau în roţile-leagăn imense, rotite cu mâna de către părinţi.

Cozile la mici şi eterna bere Azuga erau incredibile în astfel de duminici, însă cartonul cu mici cu muştar şi răcoarea sticlei de bere pe care puneau mâna într-un final sunt amintiri puternice pentru mulţi dintre ploieşteni. Micii de atunci vor rămâne probabil în memoria subiectivă a papilelor gustative ca cei mai buni mititei mâncaţi vreodată.

O distracţie de duminică erau şi cursele de la Hipodrom, pe atunci un loc ce aduna sute de adulţi şi copii ce urmăreau cu sufletul la gură cursele spectaculoase de trap şi frumoşii cai, câştigători de concursuri internaţionale.

Petreceri în apartamente şi excursii la cort pe Valea Prahovei

Savurate erau şi petrecerile din sufragerie, fie că era vorba de o zi de naştere sau de Revelion. Din meniu făceau parte, invariabil, icrele şi salata de boeuf, dar şi un tort realizat cu mari sacrificii şi alergătură după ciocolată şi smântână.

comunism ploiesti

Muzica venea de pe discurile de vinil de la pick-up sau, mai târziu, de pe banda de magnetofon, dar era permisă numai până la ora 22.00, când depăşirea acestei restricţii făcea ca sectoristul să apară la uşă.

Era momentul în care intra în scenă o chitară în surdină, se improviza sau se făceau auzite cântecele vechi româneşti şi versurile cenzurate de la Phoenix, Compact şi Andrieş.

Petrecerile erau şi prilej de refulare. Ultimele bancuri cu Ceauşescu şi situaţia din ţară erau comentate şi răs-comentate, la adăpostul protector al relaţiilor de prietenie.

În weekend şi în concedii, mulţi ploieşteni luau calea muntelui. Valea Prahovei, mult mai sălbatică şi mai puţin comercială, era şi atunci un magnet pentru turişti, iar o excursie la cort era cea mai bună evadare din cenuşiul oraşului. 
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite