De ce s-a surpat strada din Slănic Prahova. Localnicii se plâgeau de mult de acest pericol

0
Publicat:

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a anunțat, joi, 25 aprilie 2024, la scurt timp după ce o stradă din Slănic s-a surpat, a anunțat că au fost luate primele măsuri după producerea acestui grav incident.

Stradă surpată în Slănic Prahova. FOTO: IGSU
Stradă surpată în Slănic Prahova. FOTO: IGSU

În mod clar ne confruntăm cu o situație de urgență. Am respectat toate etapele procedurale, în sensul că autoritatea locală a chemat comitetul local pentru o situație de urgență, pentru că așa se procedează, pentru confirmarea situației reale. Vă dați seama că în acest moment, până când nu se face o expertiză clară, și până nu cunoaștem un motiv anume, nu putem vorbi. S-a decis evacuarea oamenilor”, a precizat Emil Drăgănescu, prefectul județului Prahova.

Stradă surpată în Slănic Prahova. FOTO: IGSU
Stradă surpată în Slănic Prahova. FOTO: IGSU

Oamenii se plâng de ani de zile că există acest risc de prăbușire din cauza galeriilor miniere.

Cu siguranță, cei din Salina au o hartă a acestor galerii. Din prima discuție pe care am avut-o cu ei, exploatarea minieră este dincolo de rău, este ceva mai departe. Este de datoria noastră să nu excludem nicio posibilitate dar vom lăsa experții să vorbească. Rețeaua electrică a fost afectată, sunt colegi de la Electrica care iau măsuri în acest moment”, a mai spus prefectul.

Zeci de persoane au fost evacuate, joi dimineața, 25 aprilie 2024, de pe o stradă din Slănic Prahova (Prahova) pentru că în asfalt s-a format, din senin, un crater de 2 metri.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a decis închiderea străzii 23 August, unde a avut loc incidentul. 

Totodată, la fața locului experți în domeniu au ajuns cu un elicopter Black Hawk, în vederea identificării motivului tasării terenului.

Având în vedere situația de urgență produsă în localitatea Slănic din județul Prahova, generată de tasarea terenului, urmată de formarea unui crater cu adâncimea de aproximativ 2 m pe o suprafață de peste 60 de mp, la nivelul MAI a avut loc o analiză prin care secretarul de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, a dispus trimiterea la fața locului a unei echipe formată din personal DSU și IGSU, urmând ca aceasta să fie completată în cel mai scurt timp cu specialiști în domeniul construcțiilor și minieri“, a transmis IGSU. 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite