Concert extraordinar în aer liber, la Sinaia, al Fanfarei din Hammerfest, Norvegia
0
Localnicii, dar şi turiştii veniţi pe Valea Prahovei sunt invitaţi mâine la un concert extraordinar în aer liber al Fanfarei din Hammerfest, Norvegia.
Membrii orchestrei vor concerta pentru sinăieni, dar şi pentru turişti, timp de o oră, în foişorul aflat în incinta Parcului ,,Dimitrie Ghica" din Sinaia, între orele 12.00-13.00.
Ascultând fanfara, cei prezenţi vor avea ocazia să prindă gustul unei muzici antrenante şi spectaculoase, se vor încărca cu multă energie şi se vor relaxa în cadrul natural deosebit oferit de parcul central al orasului Sinaia. Bandul este condus de dirijorul de origine română Vasile Baghiuc şi va avea în program marşuri norvegiene, muzică tradiţională norvegiana şi românească.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
























































