Cod portocaliu de ploi torenţiale în Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prahova este atenţionată cu un cod portocaliu de ploi şi instabilitate atmosferică, valabil de miercuri, de la ora 16.00, până joi, la ora 2.00

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie care iniţial a emis un cod galben în acest interval, Prahova este atenţionată cu un cod portocaliu în intervalul 14 mai, ora 16 – 15 mai, ora 02.

Avertizarea este valabilă în judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervalul menţionat se vor cumula local peste 60-70 l/mp.

Jumătatea de nord a Prahovei este atenţionată şi cu un cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică în intervalul 13 mai, ora 23 – 14 mai, ora 12.

Potrivit acestei avertizări, instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-vestul ţării şi în zona deluroasă şi montană din regiunile sudice, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Local se vor cumula cantităţi de apă de peste 25 l/mp.

meteo

Vă mai recomandăm

Meteorologii au emis atenţionări de Cod galben de ploi valabile până joi seara. Mai multe râuri sunt sub Cod portocaliu de inundaţii

Prognoza pe două săptămâni. După ploile din următoarele zile, vremea se încălzeşte şi vom avea până la 28 de grade Celsius

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite