Un tânăr și-a bătut iubita minoră și i-a incendiat lucrurile. Polițistul chemat să intervină, lovit și el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 19 ani și-a bătut iubita minoră și a dat foc mai multor haine, după o ceartă cu fata. La intervenția oamenilor legii, a lovit un polițist. A fost oprit cu un spray lacrimogen.

Actiune preventivă. FOTO Facebook Poliția Română
Actiune preventivă. FOTO Facebook Poliția Română

Scandalul a avut loc pe 11 noiembrie, în jurul orei 20.30. 

Fata se opusese unui ordin de protecție provizoriu

Printr-un apel la 112, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au fost chemați să intervină în comuna Stolnici, chiar de către fata în vârstă de 15 ani.

Minora sesiza faptul că prietenul său, de 19 ani, ar fi agresat-o și ar fi dat foc mai multor haine, în timp ce se certau.

Anterior, polițiștii interveniseră și în jurul orei 19.00, ca urmare a unui apel la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, din partea unui aparținător al minorei, care ar fi auzit în timpul convorbirii telefonice cu cea în cauză când cei doi s-ar fi certat, însă cu ocazia verificărilor efectuate la primul apel, minora a relatat polițiștilor că nu ar fi avut decât contradicții verbale și s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu”, explică, marți, IPJ Argeș.

Cu ocazia intervenției la al doilea apel, polițiștii l-au găsit pe tânărul de 19 ani lângă mai multe obiecte vestimentare incendiate.

A lovit un polițist și a fost oprit cu un spray lacrimogen

Iritat de prezența polițiștilor, tânărul s-a manifestat agresiv verbal față de iubita minoră, cu intenția de a o agresa fizic, potrivit IPJ Argeș.

În aceste împrejurări, tânărul l-a lovit pe unul dintre polițiști. Pentru prinderea și imobilizarea acestuia, polițiștii au folosit spray iritant-lacrimogen, după care l-au imobilizat și condus pe tânăr la sediul poliției”, precizează IPJ Argeș.

Pentru faptele petrecute între cei doi, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, respectiv sub aspectul infracțiunii de distrugere.

„În urma parcurgerii procedurii specifice, a fost emis un ordin de protecție provizoriu”, mai spune IPJ Argeș.

Ca urmare a lovirii polițistului, în cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Pe 12 noiembrie, după administrarea probatoriului, tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Ulterior, individul a fost prezentat de către procuror în fața instanței, iar Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite