Trei adolescenţi, salvaţi de jandarmii din Argeș după ce s-au întâlnit în pădure cu ursul

0
Publicat:

Jandarmii argeşeni au intervenit, luni, pentru recuperarea a trei adolescenţi care s-au întâlnit cu un urs, într-o zonă împădurită din comuna Mărăcineni, şi s-au refugiat în podul unei case părăsite.

Tinerii au dat nas în nas cu ursul FOTO: Shuttestock
Tinerii au dat nas în nas cu ursul FOTO: Shuttestock

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Argeş, după ce au fost surprinşi de urs şi au reuşit să se adăpostească, cei trei adolescenţi, cu vârste de 17 şi 18 ani, au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au cerut ajutor, fiind declanşată imediat o intervenţie pentru salvarea acestora, scrie Agerpres.

"Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Argeş, împreună cu un echipaj SMURD şi cu autorităţile locale s-au deplasat la faţa locului şi, folosind semnalele acustice şi luminoase, au reuşit să îndepărteze ursul. Cei trei adolescenţi au fost coborâţi în siguranţă şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă, după cum au mărturisit, nu vor uita uşor experienţa trăită", se arată în comunicatul IJJ Argeş.

Sursa citată a mai precizat că, doar de la începutul sezonului cald şi până în prezent, jandarmii argeşeni au intervenit la peste 50 de apeluri 112 care semnalau prezenţa urşilor în zonele populate.

Jandarmii le reamintesc oamenilor să evite, pe cât posibil, apropierea de animalele sălbatice, iar în caz de pericol să apeleze imediat numărul unic de urgenţă 112.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite