Transfăgărășanul va fi închis sâmbătă, 3 septembrie, pentru TRANSFIER 2022 VIDEO

0
Publicat:

Dacă v-ați făcut planuri de drum pe Transfăgărășan, țineți cont că sâmbătă, 3 septembrie, traficul rutier va fi închis pe un tronson de peste 50 de kilometri, pentru concursul de triatlon TRANSFIER 2022.

Transfăgărășan, FOTO Ion Sănduloiu
Transfăgărășan, FOTO Ion Sănduloiu

Sâmbătă, 3 septembrie 2022, circulația rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 7C (Transfăgărășan), în intervalul orar 07.00 – 18.00, pe tronsonul cuprins între km 62+100 și km 116+808, având în vedere traseul și programul competiției sportive de înot, ciclism și alergare TRANSFIER 2022.

Vă recomandăm să respectați toate regulile de circulație, să circulați prudent, să nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante în trafic și să respectați indicațiile polițiștilor rutieri, care se vor afla în teren”, precizează IPJ Argeș.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic.

 Înot, ciclism și alergare

TRANSFIER 2022, este unul dintre cele mai dure concursuri de triatlon din lume, dar totodată și unul dintre cele mai frumoase.

Voi înota 1,9 km în lacul Vidraru, după care voi avea de parcurs 90 km cu bicicleta pe Transfăgărășan, cu o diferență pozitivă de peste 1.300 de metri și voi încheia cu 21 km alergare + 392 de pași până la statuia lui Prometeu. Peisajele vor fi pe măsura efortului și mai mult ca sigur că atmosfera va fi extraordinară. Transfier este unul dintre concursurile mele de suflet, îl recomand oricui dorește o adevărată provocare”, spune Răzvan Ene, unul dintre participanți.

Transfăgărășanul, cel mai frumos drum din lume

Transfăgărășanul a fost desemnat de echipa Top Gear drept cel mai frumos drum din lume, după ce, în toamna anului 2009, Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May, cei trei realizatori ai popularei emisiuni auto, s-au intrecut aici pe parcursul a 15 ore și au testat, pe serpentine, un Ferarri, un Lamborghini si un Aston Martin.

În 2017, Transfăgărăşanul a fost folosit ca fundal pentru prezentarea unor automobile de lux. Celebra marcă de „supermaşini“ Lamborghini a realizat o filmare pe artera montană de 92 kilometri ce traversează Munţii Făgărăaş.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite