Rezultate alegeri parţiale Argeş. Cine a câştigat alegerile la Domneşti şi Valea Danului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetăţenii din Domneşti şi Valea Danului sunt chemaţi duminică, 11 iunie, la urne pentru a-şi alege primarul. Toate secţiile de votare din cele două localităţi au fost deschise, iar votul la alegerile parţiale 2017 se desfăşoară fără incidente.

UPDATE  Gabriel Zăvoianu, viceprimarul comunei Domneşti, din partea PSD, a câştigat la o diferenţă de peste 400 de voturi Primăria acestei localităţi.

Vasile Preda de la PNL, actualul viceprimar a câştigat şi el alegerile în Valea Danului, având 860 de voturi, în timp ce contracandidaţii săi au avut 697- PSD şi 37 de voturi- PMP.

UPDATE ORA 20 Prezenţa la vot în Argeş în cele şase secţii de vot din cele două comune este de 62,74%.

La Domneşti, din partea PSD candidează actualul viceprimar Gabriel Zăvoianu, iar din partea PNL-Gabriel Crăciun, consilier juridic la Spitalul de Recuperare Brădet. Fostul edil de la Domneşti, Nicolae Smădu, s-a stins din viaţă la începutul lui noiembrie 2016, după un atac cerebral.

Candidaţii pentru postul de primar la Valea Danului sunt Alexandru Borz (PSD)-un om de afaceri de 38 de ani şi Vasile Preda (PNL), acesta din urmă fiind în prezent viceprimar. Fostul primar Remus Simion şi-a dat demisia după doar cinci zile de mandat în iunie 2016, invocând motive personale în luarea deciziei.

Pe 11 iunie sunt aşteptaţi la urne 5.212 alegători în cele două comune: 2.655 alegători la Domneşti şi 2.557 alegători la Valea Danului.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite