Preot încarcerat după ce a lovit intenționat cu mașina un pieton. De ce a făcut asta

0
0

După aproape trei ani de procese, un preot din comuna argeșeană Mărăcineni a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare după ce a dat cu mașina pe trecere peste un pieton cu care se certase.

Preotul Ștefan Toroabă va sta trei ani și patru luni la închisoare FOTO Blog Parohia Mărăcineni 2
Preotul Ștefan Toroabă va sta trei ani și patru luni la închisoare FOTO Blog Parohia Mărăcineni 2

Preotul a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a dat intenționat cu mașina pe trecere peste un pieton cu care se certase.

Preot la o biserică din Mărăcineni, județul Argeș, de aproape două decenii, Ștefan Toroabă a fost trimis în judecată inițial pentru lovire și alte violențe. În luna februarie a acestui an, magistrații Tribunalului Argeș l-au condamnat pe preot la doi ani de închisoare cu suspendare și plata unor daune morale de 20.000 de lei către victima sa.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a făcut însă apel, iar acesta a fost admis de către judecătorii Curții de Apel Pitești, care au schimbat încadrarea faptei din lovire și alte violențe în tentativă de omor. Și preotul a făcut apel, însă acesta a fost respins.

La finalul săptămânii trecute, preotul Ștefan Toroabă și-a aflat sentința definitivă a Curții de Apel Pitești, adică trei ani și patru luni de închisoare cu executare, iar în weekend preotul a fost deja încarcerat la Penitenciarul Mioveni.

Cum s-a petrecut incidentul

Pe 1 octombrie 2019, a făcut ocolul României un incident petrecut într-o intersecţie din centrul municipiului Piteşti. Aflat la volan, preotul Ştefan Toroabă, care venea de la slujba de la biserică, nu i-a acordat prioritate unui pieton care dorea să traverseze pe zebră. Între cei doi a izbucnit o ceartă, iar preotul a accelerat şi l-a izbit cu maşina pe pietonul cu care se certase. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere din zonă, iar victima a avut nevoie de o săptămână de îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Argeş, suferind traumatisme la cap și la picioare.

Preotul agresor a stat 24 de ore în arest, după care a fost plasat 30 de zile în arest la domiciliu, fiind ulterior cercetat sub control judiciar.

Preotul Ștefan Toroabă în momentul încătușării, în octombrie 2019. FOTO Alex Vlaicu
Preotul Ștefan Toroabă în momentul încătușării, în octombrie 2019. FOTO Alex Vlaicu

La audieri, Cosmin Duşa, bărbatul lovit de preot cu maşina, le-a declarat procurorilor că preotul Ştefan Toroabă a oprit la aproximativ zece centimetri de el, moment în care victima l-a atenţionat pe preot că este trecere de pietoni şi cu lumină intermitentă şi ar trebui să îi dea prioritate. În acel moment, preotul a scos telefonul mobil ca să îl filmeze pe pietonul care vrea să traverseze. Cosmin Duşa nu a mai spus nimic, a început să traverseze, moment în care preotul a dat cu maşina peste el. Pe parcursul audierilor, preotul Ștefan Toroabă le-a spus anchetatorilor că nu l-ar fi văzut pe pieton. Declarațiile sale au fost însă contrazise de imaginile surprinse de camerele de supraveghere din intersecția aflată în centrul Piteștiului, imagini pe care se vede clar cum preotul se ceartă cu pietonul, după care îl ia efectiv pe capota mașinii.

După ce au analizat de mai multe ori imaginile suprinse de numeroasele camere de supraveghere din zonă, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş au deschis dosar penal pe numele preotului pentru tentativă de omor. Imediat după incident, soţia preotului l-a acuzat pe tânărul rănit că s-ar fi aruncat în faţa maşinii şi că ar fi consumat alcool şi substanţe interzise. După câteva luni, preotul a fost trimis în judecată pentru loviri și alte violențe. În noiembrie 2019, după 24 de ore în arestul Poliţiei şi 30 de zile petrecute în arest la domiciliu, preotul Ştefan Toroabă a revenit la biserica din Mărăcineni, continuând să slujească până la finalul săptămânii trecute, când a fost încarcerat.

Piteşti


Ultimele știri
Cele mai citite