Piteşti: Octavian Mircea, un tânăr cu o voce de aur
Cântă de 16 ani şi a reuşit să-şi facă propriul studio. A fost un autodidact, înzestrat cu o voce puternică şi cu foarte mult talent, care nu s-a mulţumit doar cu atât ci a urmat studii de specialitate.
Cântăreţul este acum una dintre tinerele speranţe ale muzicii argeşene şi româneşti. A participat la Megastar şi a ocupat locul al IV-lea, are propria lui formaţie, propriul studio şi trăieşte prin muzică.
Pe Octavian l-am cunoscut la o seară karaoke, atunci când a cântat, în duet cu Dorin, un alt tânăr foarte talentat, o piesă extrem de dificilă. În acea seară, băieţii au reuşit să le taie respiraţia ascultătorilor din club. Au cântat live, fără niciun fel de artificiu. Octavian este făcut pentru muzică, acest lucru este foarte clar din secunda în care îl auzi cântând. Se ocupă serios de muzică, dar de cântat s-a apucat cam de când avea câţiva ani.
„De 16 ani cânt, la modul serios. Înainte era vorba doar de un hobby de copil“, spune Octavian.
Tânărul a lucrat o perioadă într-un studio din Piteşti, acolo unde a învăţat să folosească softurile şi aparatura de specialitate. Şi, dacă tot s-a pus la punct cu detaliile tehnice şi era destul de cunoscut în Piteşti, şi-a făcut un studio propriu. Cu ajutorul financiar venit şi din partea mamei sale, Octavian a reuşit să-şi pună la punct studioul. Acum îşi înregistrează melodii, îşi face singur negativele şi îi ajută pe alţii.
Trăieşte din şi prin muzică
Octavian se trezeşte aproape în fiecare zi la 6.30 şi, după ce-şi bea cafeaua, prima oprire este la studio. Acolo este locul lui de muncă şi acolo îşi petrece mai tot timpul.
„Acolo îmi petrec eu mare parte din timp, înregistrând melodiile altora lucrând pentru mineStudioul nu mi l-am făcut dintr-o dată, ci am mai cumpărat în timp câte ceva de care mai aveam nevoie. Tocmai de aceea nu mai ştiu exact câţi bani am băgat acolo”, spune Octavian.
Dacă nu are pe nimeni la înregistrări, îşi face negativele şi background-urile de care are nevoie. În timpul liber tot de muzică se ocupă, pentru că merge la petreceri şi evenimente cu formaţia lui sau se mai distrează la karaoke.
Când lucrează cu alţii, Octavian este un bun ascultător, ştie ce să le facă recomandări şi când să le ia în considerare sugestiile.
„Îmi place când un om vine cu idee bună. Când lucrez cu o persoană, îmi place să fie un gen de colaborare în care fiecare să vină cu câte o idee, să existe comunicare între mine şi cel care vine să-şi înregistreze o piesă“, explică Octavian.
Este fan R. Kelly
Cântăreţul nu a colaborat până acum cu vreun compozitor din România, cu excepţia unei emisiuni la care a participat împreună cu formaţia sa şi a concursului Megastar.
„Când am mers la acea emisiune şi am cântat, am avut succes, dar aveam nevoie de mult mai multă promovare pentru a ajunge realmente cunoscuţi la nivel naţional. Pentru asta aveam nevoie să investim noi, ori la acel moment nu aveam această posibilitate“, spune Octavian.
La Megastar, Octavian a ajuns în finală şi a reuşit să obţină locul al IV-lea. A fost cel mai mare succes al său de până acum şi cu siguranţă îşi va depăşi acest record propriu. În ceea ce priveşte lumea muzicală, Octavian îl admiră pe R.Kelly, piesa preferată fiind „I believe I can fly”.
Profil
Născut: 16 aprilie 1985, localitatea Vulcani, Hunedoara
Studii: Liceul „Dinu Lipatti“ din Piteşti, secţia muzică şi Facultatea de Interpretare Muzicala la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Experiență: Concursuri naționale de muzică uşoară şi populară, locul 4 la concursul Megastar, Locul întâi la „Corabia de Aur“
Ce-i place:
Călătoriile la munte şi la mare, să străbat lumea. Îmi place să cânt în public. Iubesc bolognesele făcute de prietena mea.
Ce nu-i place:
Mă lovesc de multe chestii urâte în fiecare zi și din ce în ce mai mult îmi doresc să trăiesc în altă țară. Urăsc birocrația.
Cânţi singur sau ai şi o formaţie?
Cânt şi singur şi am şi formaţia mea. Se numeşte „Future Music“, sau, pe scurt, FM. Cântăm împreună la nunţi, în spectacole unde suntem invitaţi şi la diverse evenimente.
Unde ai vrea să trăieşti dacă nu în România?
Mi-aş dori să pot pleca în Spania şi să îmi fac o carieră acolo. Chiar dacă şi aici mă descurc, sunt destule lucruri care stresează în fiecare zi şi care ne sunt specifice nouă, românilor.




















































