Piteşti: 250 de concedieri la Lisa Draxlmaier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma germană care confecționează cablaje pentru Mercedes, Audi și BMW a anunțat concedieri colective pentru perioada următoare. Foștii salariați vor primi, ca o consolare pentru faptul că vor fi dați afară, salarii compensatorii, în funcție de vechime. Sindicaliștii spun că această măsură face parte dintr-un plan al companiei de a se muta din Pitești.

Nu a fost de ajuns faptul că aproape 700 de argeșeni care au lucrat la Rafinăria Arpechim vor rămâne, cel mai probabil, fără un loc de muncă, că o altă veste sumbră a izbit județul: alți 250 de salariați de la firma germană de cablaje din Pitești, Lisa Draxlmaier, vor rămâne și ei pe drumuri, concedierile fiind programate pentru perioada imediat următoare.

Viitorii șomeri vor primi șase salarii

Decizia a fost luată de administrația companiei în urmă cu o săptămână și a fost comunicată sindicatului. După runde îndelungi de negocieri, cele două părți nu au ajuns la un numitor comun, astfel că decizia patronatului a rămas în picioare. Cei care vor pleca nu o vor face măcar cu mâna goală. Ei vor primi, în funcție de vechime, până la șase salarii compensatorii.

“Vor intra în șomaj într-o lună de zile. Sunt oameni din aproape toate sectoarele de activitate de la noi, cei mai mulți fiind de la secția Asamblare”, ne-a spus Sergiu Lincă, liderul Sindicatului Liber al Lucrătorilor de Cablaje.

Lisa se mută din Pitești

Printre cei care vor pleca de la Lisa Draxlmaier se numără și 50 de persoane care au solicitat să intre în șomaj din cauza nesiguranței oferite de acest loc de muncă, în contextul unui anunţ făcut în urmă cu patru ani de conducerea fabricii, şi anume că producţia va fi mutată din judeţ.

“O cincime dintre cei care vor pleca sunt așa numiții << voluntari la concediere>>, adică persoane care și-au manifestat dorința de a pleca și a intra în șomaj. Din ce am vorbit cu ei, motivul este acela al nesiguranței de la locul de muncă, pentru că șefii companiei au ținut să ne anunțe încă din 2007 că Lisa Draxlmaier se va muta din Argeș, încetul cu încetul, din cauza costurilor mari de aici, spre Moldova sau Hunedoara, așa că oamenii preferă să intre în șomaj, timp în care își caută un alt serviciu”, ne-a mai spus liderul sindical.

Întrebarea angajaţilor care vor rămâne nu mai este aceea dacă fabrica de la Piteşti se va închide ci când, răspuns pe care nici conducerea nu îl poate da în acest moment. Contactaţi de noi pentru a le da ocazia să-şi exprime poziţia în legătură cu aceste probleme, reprezentanţii Lisa Draxlmaier Piteşti ne-au trimis de la unul la altul, până ce, până la ora limită a închiderii ediţiei noastre, ni s-a dat următorul răspuns:

„Avem reguli stricte în ceea ce priveşte comunicarea cu presa. Informaţiile se pot da doar de la centrala din Germania, acolo unde există un departament specializat ca să vă dea aceste informaţii. O să primiţi un răspuns în câteva zile”, ne-a spus secretara directorului Michael Smieja.

Concedieri în lanţ

Concedierile colective au început la firma germană de cablaje cu sediu în Pitești încă din 2008. Atunci, ieșeau pentru ultima dată pe poarta fabricii toate persoanele care aveau contracte individuale de muncă pe perioadă determinată. Un an mai târziu, erau dați afară peste 200 de angajați, urmând ca în 2010 să fie disponibilizate aproape 400 de persoane. Din cei 6000 de angajați cu care firma care produce cablaje pentru mărcile germane Mercedes, Audi și BMW a pornit în 1993, au rămas, în prezent, până în 4000.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite