Panică într-un pasaj subteran: trecători amenințați de un bărbat cu un cuțit, în Piteşti
0Un bărbat din Pitești a băgat luni spaima în mai multe persoane aflate într-un pasaj pietonal subteran din municipiu. O femeie a ajuns în pragul leșinului. Bărbatul a fost dus la audieri.

UPDATE: Polițiștii au continuat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul zilei de marți, 25 octombrie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Știrea inițială:
S-a întâmplat luni după-amiază, în jurul orei 17.30. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit ar amenința mai multe persoane aflate în Pasajul Magnolia din centrul Piteștiului.
„La fața locului s-au deplasat, cu operativitate, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, care au identificat persoana în cauză, un bărbat de 40 de ani, din Pitești, au imobilizat-o și au condus-o la sediul poliției, pentru audieri”, explică Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
O fameie a făcut atac de panică
În urma evenimentului, o femeie care a făcut atac de panică a primit îngrijiri medicale la fața locului. Nicio persoană nu a suferit leziuni.
„Polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun”, mai precizează IPJ Argeș.
Pedeapsa pe care o riscă: închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă
Potrivit Codului penal, fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.