Necunoscutele unui caz sinistru: o mamă suspectează că bebeluşul mort pe care l-a îngropat n-a fost al ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina Badea Ciupitu şi bebeluşul pe care familia l-a văzut în spital
Mădălina Badea Ciupitu şi bebeluşul pe care familia l-a văzut în spital

O femeie din Piteşti care încă aşteaptă ca justiţia să stabilească responsabilii de moartea bebeluşului său, în urmă cu patru ani, a făcut o nouă plângere penală după ce a intrat în posesia unor documente medicale care conţin discrepanţe faţă de cele iniţiale eliberate cu privire la nou-născut.

De la tragedia din martie 2017, piteşteanca Mădălina Badea Ciupitu jeleşte întruna şi aşteaptă cu disperare o soluţionare a dosarului cu acuzaţii de ucidere din culpă deschis după decesul micului Denis.

Bebeluşul a venit pe lume prin cezariană, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, primind la naştere scorul Apgar 9. Mamei i s-a spus că este sănătos, însă după două zile, femeia a aflat că starea lui s-a înrăutăţit pe fondul unei infecţii grave şi că trebuie transportat la Bucureşti. Nou-născutul a fost urcat în ambulanţă pentru a fi dus spre un elicopter venit special să-l transfere la un alt spital. Micuţul a intrat însă în stop cardio-respirator cu doar 200 de metri înainte de a ajunge la elicopter, iar ambulanţa s-a întors din drum. Bebeluşul a fost resuscitat în spital şi a mai trăit trei ore.


„Cauzele decesului au fost insuficienţă multiplă de organe, stare toxico-septică, pneumonie lobară dreapta, hemoragie meninge, ascită, gangrenă embolică degete picior stâng”, se arată în certificatul medico-constatator al decesului.

Femeia a reclamat încă de acum patru ani o serie de probleme referitoare la actele medicale ale copilului, modificarea vizibilă, din pix, a scorului Apgar, care, a devenit 8 din 9 - cât a fost trecut iniţial pe document, plus alte adăugiri în foile de tratament modificate tot cu pixul. Toate acestea fac, de patru ani, obiectul dosarului  aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

documentele medicale ale bebelusului
documentele medicale ale bebelusului

Acte medicale primite în etape

„Acum câteva luni, de la poliţie am primit alte acte medicale eliberate de spital, la care n-am avut acces şi, comparând cu ce primisem anterior, descopăr că pe fişa copilului scrie alt număr de certificat de naştere”, a declarat, pentru Adevărul”, Mădălina Badea Ciupitu.

 

documentele medicale ale bebelusului
documentele medicale ale bebelusului

Discrepanţele o fac pe mamă să creadă că bebeluşul ar fi fost schimbat în maternitate cu un alt nou-născut şi are speranţa că fiul ei ar putea fi în viaţă. 

 

documentele medicale ale bebelusului
documentele medicale ale bebelusului

„Fişa de la spital a copilului indică o anumită greutate, 3.140 de grame şi 50 de centimetri lungime, în raportul de autopsie apare altă greutate, 3.400 de grame şi altă lungime, 52 de centimetri. Radiografia primită este făcută în februarie, iar el este născut în martie. În foaia copilului este alt certificat de naştere trecut. În plus, pe fişa copilului din spital scrie un număr şi o serie de certificat de naştere şi este diferit faţă de ce am eu în original. La atâtea falsuri şi cum actele se contrazic, cine îmi garantează că am înmormântat adevăratul meu copil?”, spune  Mădălina Ciupitu.

 

documentele medicale ale bebelusului
documentele medicale ale bebelusului

Spitalul Judeţean Piteşti anunţă noi verificări

Săptămâna aceasta, femeia a mai făcut o plângere penală la secţia 2 de Poliţie Piteşti învocând fals în înscrisuri: „Vreau să ştiu al cui este certificatul trecut în fişa lui Denis ca fiind al lui... pentru că adevăratul act este la mine”.

Femeia îşi vrea copilul înapoi dacă se va dovedi că are dreptate. „Îl luăm acasă, unde este locul lui! Dănuţ (celălalt copil, mai mare al femeii) mă întreabă zilnic când vine frăţiorul lui acasă. I-am spus atunci că a rămas la spital, că au medicii treabă cu el... De patru ani îl aşteaptă”, mai spune Mădălina Badea Ciupitu.

 

Contactată de „Adevărul”, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti anunţă noi verificări.

„Cu privire la neconcordanţele la care faceţi referire, menţionăm că, în acest an, nu a fost formulată o plângere în atenţia instituţiei noastre. Vom lua act de cele semnalate de dumneavoastră şi vom dispune verificări în acest sens, în limita competenţelor Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti”, a declarat, pentru “Adevărul”, Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al SJUP.

La începutul acestei săptămâni, a fost deschis un nou dosar cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri 

„A fost depusă o plânge prealabilă, urmând ca poliţiştii să facă cercetări cu privire la aspectele sesizate”, a declarat pentru „Adevărul” Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.

 Vă recomandăm să citiţi şi:

 Mama unui copil mort la trei zile de la naştere: „De ce nu i-aţi făcut dreptate?“. Anchetatorii au cerut o nouă expertiză în dosar

Părinţii au ieşit în stradă la Piteşti. Mama unui bebeluş mort la două zile după naştere: „Au băgat un copil nevinovat în pământ“

 Părinţii unui bebeluş mort la Spitalul Judeţean Argeş acuză muşamalizarea cazului: „La ora când copilul era la autopsie, pe foaie apare că-l tratau“

 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite