Metoda prin care un afacerist a păcălit banca. A obținut un contract de credit în numele firmei

0
Publicat:

Un om de afaceri avea nevoie urgentă de un credit în numele societății sale. Pentru a obține banii necesari, el a păcălit angajata unei bănci să îi dea contractul acasă și a semnat în locul soției sale, fără acordul ei, ca garant fideiusor. Acum, el a fost condamnat penal.

Cum a păcălit o persoană o bancă să îi dea un contract de credit Foto: Arhivă Adevărul
Cum a păcălit o persoană o bancă să îi dea un contract de credit Foto: Arhivă Adevărul

Afaceristul și-a recunoscut faptele și a încheiat un acord de reucunoaștere a vinovăției cu procurorul. Pe 29 aprilie 2024, Judecătoria Pitești i-a admis acordul și l-a condamnat la un an și cinci luni de închisoare, cu suspendare, pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Fostei soții i-au fost blocate conturile

În luna iunie 2019, un bărbat din Argeș s-a decis să obțină un credit de 80.000 de la Raiffeisen Bank Pitești pentru firma sa. Pentru a obține creditul era necesar, însă, un garant fideiusor. Conform condițiilor de creditare, soția era singura care putea avea această calitate. Deși cei doi erau încă căsătoriți, nu se mai înțelegeau și urmau să se despartă. Pentru că femeia nu ar fi acceptat să fie garant, soțul a semnat actele în numele său, fără acordul ei.

Conform condițiilor de creditare, contractul trebuia semnat de toate părțile la sediul unității bancare, după prezentarea cărții de identitate, în fața funcționarului care se ocupa de întocmirea documentației.

Pentru că se cunoștea cu angajata băncii, bărbatul i-a spus acesteia că soția sa nu poate veni la bancă pentru a semna în calitate de garant fideiusor.

Inculpatul a rugat-o să îi dea actele de credit nesemnate și să i le ducă soției sale pentru a le semna, sub pretextul mincinos, că aceasta din urmă tocmai a ajuns acasă de la serviciu și este obosită”, se arată în acordul de recunoaștere a vinovăției.

În realitate, însă, inculpatul era despărțit, în fapt, de soția sa și știa că nu avea acordul ei. În urma insistențelor sale, pentru că îl cunoștea și avea încredere în el, angajata băncii a cedat și a fost de acord să îi dea actele.

În aceeași zi, inculpatul a semnat contractul de credit și Anexa 4 la contract, prin contrafacerea subscrierii, în numele persoanei vătămate…, fără acordul acesteia, la rubrica garant fideiusor. După semnarea documentelor, a doua zi, inculpatul a mers la bancă și le-a înmânat funcționarului bancar, în vederea finalizării procedurii de încheiere a contractului de credit”, menționează procurorii.

Iar în baza documentelor false depuse, inculpatul a primit cei 80.000 de lei de la bancă. Și nu s-ar fi aflat niciodată despre înșelăciunea bărbatului dacă acesta ar fi plătit la timp ratele.

La trei ani de la aprobarea creditului, în septembrie 2022, fosta soție a bărbatului a fost informată că toate conturile sale bancare au fost poprite, de către un executor judecătoresc.

Așa a aflat de existenta contractului de credit, încheiat în iunie 2019 și în care avea calitatea de garant fideiusor. După ce a intrat în posesia unei copii a contractului, a constatat că semnătura i-a fost imitată și a anunțat organele penale.

Și angajata băncii a plătit din datorie

În urma cercetărilor s-a constatat că vinovatul este fostul său soț.

Inculpatul a obținut, în mod fraudulos creditul, în sumă de 80.000 lei, atribuindu-i nereal persoanei vătămate… calitatea de garant fideiusor, semnând în fals, în numele acesteia, contractul de credit și Anexa 4 la contract, fiind astfel indusă în eroare unitatea bancară”, se mai arată în acordul de recunoaștere a vinovăției.

În cele in urmă, prejudiciul a fost recuperat în totalitate. De asemenea, și angajata băncii, care nu și-a îndeplinit cum trebuie atribuțiile de serviciu, a plătit o parte din datorie.

Judecătoria Pitești l-a condamnat pe inculpat la un an și cinci luni de închisoare, cu suspendare. De asemenea, instanța l-a obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Pitești sau Agenției pentru Protecția Mediului Argeş.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite