Începe Stonebird, cel mai mare festival rock din mediul rural din România. Cargo, Phoenix şi Cristi Minculescu, printre invitaţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul a ajuns a a patra ediţie FOTO: Stonebird Festival
Festivalul a ajuns a a patra ediţie FOTO: Stonebird Festival

Timp de trei zile şi trei nopţi, în perioada 12-14 august, în comuna argeşeană Corbi se va desfăşura a patra ediţie a Stonebird, cel mai mare festival rock din mediul rural din ţara noastră. Iar lista trupelor ce vor concerta este plină de nume de anvergură, de la Phoenix şi Cargo până la Bucovina şi Timpuri Noi.

Prima ediţie a festivalului Stonebird a avut loc în vara lui 2018, iar acum doi ani festivalul nu s-a ţinut din cauza pandemiei de SARS-CoV-2. La precedentele trei ediţii ale festivalului rock din comuna Corbi au concertat trupe faimoase şi au fost prezenţi peste 20.000 de fani din toată ţara. 

Stonebird a contribuit şi la promovarea turismului în Corbi, una dintre cele mai frumoase zone din România. 

La Corbi se află şi cea mai veche mănăstire rupestră din ţara noastră, ridicată în secolul al XIV-lea. 

În satul Jgheaburi, din comuna argeşeană Corbi, la mai puţin de un kilometru de locul festivalului, poate fi vizitată o căsuţă unicat din secolul al XIX-lea ce atrage anual numeroşi turişti. Căsuţa Albastră ar fi singura cu cascadă naturală în curte şi cu o formaţiune despre care legenda spune că ar fi un os de uriaş pietrificat, aflat în peretele de calcar din spatele acesteia.

Iar faptul că impresiile participanţilor la Stonebird despre această zonă superbă au fost împărtăşite şi multor altor oameni a dus la dublarea numărului de turişti la Corbi, de la aproximativ 15.000 înainte de 2018 la peste 30.000 pe an la ora actuală. Iar numărul pensiunilor construite în zonă creşte de la an la an.

”Ediţia din acest an a festivalului Stonebird din comuna Corbi va fi una de neuitat, cu nu mai puţin de trei zile şi trei nopţi de rock autentic şi numeroase surprize. Camparea şi parcarea sunt gratuite pentru cei care au abonament la Stonebird. Vom avea şi spaţii amenajate pentru copii. Fanii rock-ului care vor veni la festival vor putea să vadă şi peisajele şi locurile minunate din Corbi. Iar Primăria Corbi este, ca la fiecare ediţie, un partener extrem de implicat în organizarea şi susţinerea Stonebird”, a precizat pentru ”Adevărul” Mihai Capet, unul dintre organizatorii festivalului Stonebird.

Ce trupe vor concerta

Iată şi trupele ce vor concerta în cele trei zile la festivalului Stonebird de la Corbi. Vineri, 12 august, vor cânta Phoenix, Dirty Shirt, Alex Calancea&Lupii, White Mahala şi Bucium. Sâmbătă, 13 august, pe scena festivalului vor urca Iris (Cristi, Valter & Boro), Bucovina, Timpuri Noi, Zob şi Uniforma. În fine, duminică 14 august, vor concerta Cargo, Trooper, Altar, New Jersey (trupă-tribut Bon Jovi) şi C.A.S.H.

Abonamentele pentru Stonebird pot fi achiziţionate de pe site-ul ambilet.ro şi costă 250 de lei până pe 11 august inclusiv. Cei care îşi vor achiziţiona abonamente în ziua festivalului vor plăti 300 de lei. Cel puţin 10.000 de fani ai rock-ului sunt aşteptaţi pe parcursul celor trei zile ale festivalului Stonebird. 

La Stonebird vor concerta 15 trupe rock de primă mărime FOTO: Stonebird Festival

festival rock stonebird comuna corbi 01 foto stonebird festival

Copiii cu vârsta de până la 12 ani vor avea acces gratuit la Stonebird. Copiii care nu au împlinit vârsta de 8 ani au acces în zona de festival doar însoţiţi de un părinte. Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani au acces în perimetrul festivalului doar însoţiţi de un adult. Persoanele cu dizabilităţi vor beneficia de acces liber la Stonebird.

Mai trebuie spus că Stonebird va fi tradus în limbajul mimico-gestual de către Lavinia Chiţu, interpretă autorizată de câţiva ani în limbajul mimico-gestual. Lavinia va fi prezentă pe scenă, alături de trupe şi va ”traduce” piesele pentru persoanele cu deficienţe de auz.

Cristi Minculescu: ”Atmosfera de la Stonebird este unică”

Iris (Cristi, Valter & Boro) va concerta pentru a doua oară la Stonebird. ”Mă bucur foarte tare că putem sărbători împreună cei 5 ani de Stonebird, mai ales pentru că eu consider că suntem deja prieteni apropiaţi ai festivalului, participând deja a doua oară. Chiar este un eveniment ca în poveşti, într-un loc idilic, la Corbi, şi care aduce împreună toate elementele româneşti pe care eu le iubesc cel mai mult: muzica, peisajele şi mâncarea tradiţională. În plus, atmosfera de la Stonebird este unică fiindcă toţi cei care participă caută ieşirea din cotidian, iar aici reuşeşti într-adevăr să te deconectezi şi să apreciezi tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. La Mulţi Ani, Stonebird şi aşteptăm să ne invitaţi şi la majorat!”, a declarat pentru ”Adevărul” legendarul Cristi Minculescu.

Cristi Minculescu, o legendă a muzicii rock româneşti FOTO: arhiva personală

cristi minculescu trupa iris foto arhiva personala

La primele trei ediţii ale festivalului Stonebird de la Corbi au concertat nume de top ale rockului românesc şi de peste hotare precum: Dave Evans - primul solist al trupei AC/DC, David Reece - primul solist al trupei Accept, New Jersey (Italia) - cea mai bună trupă-tribut Bon Jovi din lume, Timpuri Noi, ZOB, Alex Calancea & Lupii, Alternosfera ori The Rock - trupă-tribut AC/DC.

Vă mai recomandăm şi:

Adrian Igrişan, solistul trupei Cargo: „Muzica este precum credinţa. Drumurile sunt infinite“ VIDEO

Peste 8.000 de persoane aşteptate la cel mai mare festival rock din mediul rural din România. Cât costă abonamentele


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite