În comuna în care s-au născut partizanii Toma şi Petre Arnăuţoiu se construieşte un centru de zi pentru sute de copii săraci

0
0
Cel puţin 200 de copii vor beneficia anual de serviciile centrului FOTO: Conservation Carpathia
Cel puţin 200 de copii vor beneficia anual de serviciile centrului FOTO: Conservation Carpathia

În această toamnă, în comuna argeşeană Nucşoara va începe construcţia centrului de zi Casa Bună. Sute de copii din mediul rural vor avea astfel o şansă la educaţie.

Centrul, ce va fi ridicat în comuna unde s-au născut partizanii Toma şi Petre Arnăuţoiu, va fi construit de Banca Transilvania, Fundaţia Conservation Carpathia şi Asociaţia Casa Bună Va fi un loc în care, anual, circa 200 de copiii din mediul rural vor avea o şansă la educaţie.

La Casa Bună, copiii vor putea studia pentru şcoală, vor avea o masă caldă zilnic şi acces la internet, vor putea face sport şi învăţa despre natură şi istoria locului plin de istorie. De asemenea, copiii vor beneficia atât de meditaţii, cât şi de consultaţii medicale.

  „Credem cu tărie că pentru a construi comunităţi durabile avem nevoie de parteneri cu aceleaşi valori, care doresc să facă parte din proiecte care sunt în folosul oamenilor şi a mediului. Suntem una dintre cele mai importante organizaţii de conservare a naturii din România şi toate eforturile noastre au fost depuse în mod constant pentru protejarea Munţilor Făgăraş. Însă, pentru un viitor durabil al acestui masiv unic în Europa, avem nevoie de generaţii de tineri educaţi, cu acces la o educaţie de calitate, de oameni care să poată construi alături de noi comunităţile viitorului”, precizează Barbara Promberger, director executiv în cadrul Fundaţiei Conservation Carpathia.

 „Casa Bună din Nucşoara va ajuta mulţi de copii din mediul rural. Prin construirea sediului, dorim să fim mai aproape de comunitatea din care facem parte şi noi, să ajutăm acolo unde este necesar. Nucşoara este o minunăţie de loc, de o frumuseţe care te cucereşte, însă din păcate suferă de aceleaşi probleme ca majoritatea localităţilor rurale mici de la munte. Sute de hectare de pădure au fost distruse în trecut. Îmbătrânirea rapidă a populaţiei, lipsa de infrastructură, calitatea educaţiei, mai ales în timpul pandemiei, lipsa de locuri de muncă, accesul la servicii medicale de calitate sunt toate probleme serioase în zonă”, spune Valeriu Nicolae, fondatorul Asociaţiei Casa Bună.

Vă mai recomandăm şi:

Cum a ajuns tehnologia într-o comunitate nevoiaşă din comuna în care s-au născut partizanii Toma şi Petre Arnăuţoiu: „Nu îmi vine să cred că am calculator”

A murit Elena Arnăuţoiu, simbol al rezistenţei anticomuniste

Piteşti


Ultimele știri
Cele mai citite