conservation carpathia - ultimele știri
În Carpaţii Meridionali, populaţia de lup are o densitate estimată de 2,35 exemplare/100 kilometri pătraţi, relevă un studiu realizat de Fundaţia Conservation Carpathia, care confirmă, pentru prima dată, hibridizarea dintre această specie sălbatică şi câine.
Fundația Conservation Carpathia a demarat, în Argeș, un proiect pilot de cercetare pentru îmbunătățirea activității de prevenire a conflictelor dintre urși și comunitățile din zona Carpaților Meridionali.
Cinci urși din zona Munților Făgăraș vor fi monitorizați cu ajutorul colarelor GPS de Fundația Conservation Carpathia. Activiștii vor să știe exact ce atrage animalele în zonele locuite.
Fundația Conservation Carpathia organizează un atelier de fotografie la care sunt așteptați câștigătorii concursului „2.544 de motive să fotografiezi Munții Făgăraș!”. Startul votului s-a dat.
Fundaţia Conservation Carpathia a adus încă trei pui de zimbri în Munţii Făgăraş. Acum, aici trăiesc 6 viţeluşi, iar cei mai recenţi locuitori ai zonei sunt urmăriţi cu sisteme moderne.
Organizaţia Conservation Carpathia anunţă că 28 de zimbri s-au adaptat în sălbăticie, la mediul natural din Munţii Făgăraş, la trei ani de la începutul programului de reintroducere a acestor animale în zonă.
De aproape trei ani Fundaţia Conservation Carpathia repopulează pădurile din Munţii Făgăraş cu zeci de zimbri, graţie unui proiect finanţat cu fonduri europene şi mai multor parteneri....
Cei peste 100 de iubitori ai mersului cu bicicleta din întreaga ţară care au participat la Carpathia Bike Tour s-au delectat cu un gulaş din sură de stepă, rasa de vaci care apare în tabloul „Car cu boi”, de Nicolae Grigorescu
Timp de patru ani, specialiştii Fundaţiei Conservation Carpathia au monitorizat prin metode ADN populaţia de lupi din Munţii Făgăraş, pe o suprafaţă de 120.000 de hectare. Specialiştii au început activitatea în iarna 2017 - 2018 şi au completat cu da...
Un studiu realizat în România privind populaţia de râşi a atras atenţia cercetătorilor de la Universitatea Oxford. Iar în această săptămână studiul a fost publicat în Revista de Mamalogie (n.red.- disciplina ce se ocupă cu studiul mamiferelor) la Oxf...
De peste doi ani, Fundaţia Conservation Carpathia oferă gratuit ciobăneşti carpatini şi garduri electrice proprietarilor de cirezi de vaci şi turme de oi din zona munţilor Făgăraş pentru a îi proteja de atacurile tot mai dese ale urşilor. Iar rezulta...
Toamna aceasta este una cu adevărat istorică pentru sud-estul Munţilor Făgăraş, acolo unde după mai bine de 100 de ani, castorul, va reveni acasă în albiile râurilor Dâmboviţa, Argeşel şi Râul Târgului, toate din judeţul Argeş, din iniţiativa Fundaţi...
Doi tineri din Germania au parcurs timp de două luni 3.000 de kilometri cu bicicletele de la Munchen până în Argeş şi retur în cadrul unei campanii intitulate „Balkan by bike” şi destinate a strânge fonduri pentru împădurirea a două hectare de teren ...
România este una dintre puţinele ţări europene care încă mai găzduiesc această specie de carnivore mari. O spun reprezentanţii Conservation Carpathia, fundaţia care a realizat primul studiu de monitorizare cu metode ştiinţifice a speciei râs (Lynx ly...
În această toamnă, în comuna argeşeană Nucşoara va începe construcţia centrului de zi Casa Bună. Sute de copii din mediul rural vor avea astfel o şansă la educaţie....
Populaţia de zimbri liberi din Munţii Făgăraş va creşte începând de sâmbătă 14 august cu 21 noi zimbri. Aceştia vor fi eliberaţi în două zone de reintroducere a zimbrului în Munţii Făgăraş, Lereşti şi Pecineagu-Rucăr, ambele din judeţul Argeş....
Un incident ce se putea solda cu urmări grave s-a produs în noaptea de 8 spre 9 august în comuna argeşeană Rucăr. Un urs a intrat în două anexe-bucătării aflate aproape de centrul comunei, fiind surprins de către un echipaj de jandarmi....
Timp de trei zile, între 6 şi 8 august, în satul Sboghiţeşti din comuna argeşeană Nucşoara a avut loc a II-a ediţie a Făgăraş Fest, un festival inedit pe parcursul căruia au fost promovaţi producătorii şi artizanii locali şi au fost organizate tururi...
Între 6 şi 8 august, în satul Sboghiţeşti din comuna argeşeană Nucşoara se va desfăşura a II-a ediţie a Făgăraş Fest, un festival inedit în care vor fi promovaţi producătorii locali, vor fi concerte de jazz şi vor fi organizate tururi culturale dedic...
De la sfârşitul săptămânii trecute, în comuna argeşeană Rucăr funcţionează cel mai mare centru de activităţi şi explorare a naturii din ţara noastră, realizat la iniţiativa Fundaţiei Conservation Carpathia şi cu sprijinul unor meşteri locali...
Preşedinte al Fundaţiei Conservation Carpathia, Sir Charles Burrell a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul” despre eforturile sale şi ale fundaţiei de a proteja pădurile şi zonele sălbatice din România, de a crea la noi un Yellow...
Fundaţia Conservation Carpathia a reîmpădurit în această primăvară 69 de hectare de teren în Munţii Făgăraş, în zone grav afectate de defrişări. Iar ţinta fundaţiei este ca până în toamnă să reîmpădurească 100 de hectare de teren....
Puieţii folosiţi de Fundaţia Conservation Carpathia pentru reîmpădurirea, în acest sezon, a 100 de hectare defrişate neconform din Munţii Făgăraş nu vin direct din pepiniere, ci din gheţarii realizaţi special pe munte, pentru asigurarea condiţiilor o...
Patru noi zimbri au fost aduşi la finele săptămânii trecute în judeţul Argeş în cele două zone de reintroducere din zona lacului Pecineagu şi a comunei Lereşti. Cei patru zimbri au fost aduşi din Germania....
Fundaţia Conservation Carpathia a început de mai multe zile un important program de reîmpădurire a două zone din Făgăraş grav afectate de defrişările masive. 350.000 de puieţi vor fi plantaţi în total....
Nicholas J.R. White, un apreciat fotoreporter britanic care colaborează cu „The New York Times“, „TIME“ şi „Financial Times“, este fascinat de oamenii şi peisajele din România, însă se declară îngrijorat de amploarea defrişărilor, care, spune el, ris...
Prestigiosul cotidian The New York Times a publicat în ediţia sa de luni, 15 martie, un amplu reportaj dedicat României şi eforturilor Fundaţiei „Conservation Carpathia” de a crea în ţara noastră un parc naţional nou care să rivalizeze cu marile parc...
Fundaţia Conservation Carpathia a început să repopuleze pădurile din Munţii Făgăraş cu zimbri, de peste un an şi jumătate, graţie unui proiect cu fonduri europene şi mai multor parteneri....
Un ursuleţ singur a fost găsit la finalul săptămânii trecute de mai mulţi muncitori forestieri care tăiau mai mulţi copaci doborâţi de vânt în comuna argeşeană Lereşti. Iar povestea salvării ursuleţului se întinde pe mai multe zile şi este una emoţio...
Săptămâna trecută, cinci zimbri din Suedia şi unul din Marea Britanie au fost aduşi în Munţii Făgăraş, în zona comunei argeşene Lereşti. Transportul face parte dintr-un program amplu de reintroducere a zimbrilor în Făgăraş....
Din 2011 şi până în prezent, Fundaţia Conservation Carpathia a plantat aproape 3 milioane de puieţi pe 830 de hectare grav afectate de defrişări în munţii Făgăraş, Iezer-Păpuşa şi Leaota....
Primul pui de zimbru născut în libertate în Munţii Făgăraş a fost văzut la finalul săptămânii trecute de către rangerii Fundaţiei Conservation Carpathia. Puiul s-a născut în luna noiembrie....
Fundaţia Conservation Carpathia, care a salvat de la tăiere peste 25.000 de hectare de păduri, a lansat un nou proiect prin care îi sprijină pe antreprenori să dezvolte afaceri ce pot contribui la conservarea resurselor naturale din Munţii Făgăraş...
Fundaţia Conservation Carpathia a finalizat cu succes primul program de monitorizare cu metode ştiinţifice, cantitative a speciei râs (Lynx lynx) într-o zonă pilot din Carpaţii Meridionali. Monitorizarea a fost făcută cu ajutorul camerelor foto cu se...
La sfârşitul lunii mai, Fundaţia Conservation Carpathia a pus în libertate primii opt zimbri din programul de reintroducere a zimbrilor în Munţii Făgăraş, în zona lacului Pecineagu. Zimbrii au fost aduşi din Germania şi Polonia şi au fost iniţial înt...
Din această lună, 30 de elevi din zone foarte sărace din comuna argeşeană Nucşoara, acolo unde s-au născut partizanii Toma şi Petre Arnăuţoiu, vor putea învăţa online. Cei 30 de copii au primit calculatoare ce au fost montate şi conectate la internet...