În 2023 începe modernizarea Transfăgărășanului. „Zidurile de sprijin au început să se năruie, la fel ca și versanții”

0
0

De anul viitor, va începe în sfârșit modernizarea Transfăgărășanului, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume, după mulți ani în care nu s-a investit în reabilitarea acestuia.

Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume FOTO Salvamont Argeș
Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume FOTO Salvamont Argeș

Marți, la Pitești, mai mulți oameni de afaceri s-au întâlnit cu Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), și au discutat problemele și nemulțumirile privind infrastructura din România. Ei au atras atenția că este nevoie acută de o modernizare a Transfăgărășanului, cel mai spectaculos drum din țară.

„Dacă mergeți pe Transfăgărășan, o să vedeți că zidurile de sprijin au început să se năruie, la fel ca și versanții. Iar torenții au început să ajungă până în zona de rulare. Și mai sunt și alte probleme, cum ar fi aceea că pe Transfăgărășan nu există nicio toaletă”, a spus omul de afaceri Dumitru Grecu, preşedintele Asociaţiei Turistice Transfăgărăşan.

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, spune că instituția are în plan ca în 2023 să înceapă modernizarea Transfăgărășanului.

„Avem în plan ca din 2023 să începem o modernizare a Transfăgărășanului pentru a îl pune în valoare cu mult mai mult. Este cel mai pitoresc drum din lume în opinie mea. În cadrul modernizării vor fi montate și elemente de siguranță și vor fi realizate și refugii cu timp limitat de oprire pentru cei care merg cu mașinile pe Transfăgărășan”, a precizat Cristian Pistol, directorul CNAIR.

Oamenii de afaceri care dețin pensiuni, hoteluri și restaurante pe Transfăgărășan i-au transmis o petiție directorului CNAIR, cerând ca drumul să fie deschis mai multe luni pe an. Transfăgărăşanul, unul dintre cele mai importante obiective turistice din România şi descris de cei de la Top Gear cel mai frumos drum din lume, este închis opt luni pe an pe o porţiune de 27 de kilometri.

„Există studii temeinic realizate ce spun că, începând cu 15 aprilie, nu există riscuri de avalanșă pe Transfăgărășan. Este un bun național, este cel mai spectaculos drum din lume, iar închiderea lui pe o perioadă atât de lungă nu se justifică”, a adăugat Dumitru Grecu.

„Transfăgărășanul va fi deschis cât vremea va fi bună”

Cristian Pistol, directorul CNAIR, a venit cu vești pozitive. „Din acest an nu vom mai închide Transfăgărășanul atât timp cât condițiile meteo permit menținerea deschisă a drumului și circulația în condiții de siguranță. Perioada de închidere a Transfăgărășanului nu va mai fi una fixă, ca până acum”, a declarat Cristian Pistol.

Considerat de numeroşi specialişti cel mai spectaculos drum din lume, Transfăgărăşanul oferă imagini superbe în fiecare anotimp. Jeremy Clarkson, unul dintre realizatorii Top Gear, afirma, în 2009, după parcurgerea Transfăgărăşanului, că s-a plimbat pe “cel mai spectaculos drum din lume”. În emisiunea pe care echipa "Top Gear" - Jeremy Clarkson, Richard Hammond si James May - a realizat-o în România, aceştia au spus despre Transfăgăraşan că este cel mai uimitor drum pe care l-au văzut vreodată.

Şoseaua urcă până la o altitudine de 2042 de metri în căldarea glaciară Bâlea, fiind al doilea drum din România, ca înălţime, după Transalpina, care străbate Munţii Parâng din Carpaţii Meridionali şi ajunge până la 2145 metri în pasul Urdele.

Drumul începe din comuna Arefu, în judeţul Argeş, la kilometrul 61 al DN7C şi se termină în comuna Cârţişoara (Sibiu), la intersecţia cu DN1. Pe întregul traseu sunt construite 27 de poduri şi viaducte, dar şi cel mai lung tunel din România (887 m), care străbate Muntele Paltinu, Tunelul Bâlea. Aerisirea tunelului se face natural datorită curenţilor de aer extrem de puternici.

Piteşti


Ultimele știri
Cele mai citite