FOTO Un bărbat din Argeş a fost găsit mort în albia unui râu, unde apa abia ajunge la genunchi
0
O descoperire macabră a fost făcută sâmbătă de un localnic din comuna argeşeană Vlădeşti, care a văzut, din întâmplare, în apele râului Bratia, trupul unui om.
Bărbatul a sunat la 112, în speranţa că victima mai poate fi salvată.
Un echipaj ISU Argeş cu o autospecială de intervenţie şi un echipaj SMURD au ajuns la faţa locului, însă, din păcate, omul era deja decedat.
Trupul inert, scos de pompieri din apă, s-a dovedit a fi al unui localinic din Vlădeşti-Argeş, în vârstă de 44 de ani.
Tragedia le-a dat de gândit consătenilor, mai ales că apele râului Bratia nu depăşesc, în zonă, 50 de centimetri.
Bărbatul, fără ocupaţie, plecase cu o seară înainte la un magazin din comună, pe unde, de altfel, a şi trecut. În drum spre casă, trebuia sa traverseze o punte peste râul Bratia.
Vecinii cred că s-a dezechilibrat şi a căzut în apa rece, dar iau în calcul şi alte ipoteze. O anchetă va stabili circumstanţele exacte ale tragediei şi dacă omul este victima vreunei infracţiuni.
