Copilul de 5 ani al lui „Ibrahim“, românul arestat şi judecat pentru apartenenţă la organizaţia teroristă ISIS: „Tati are buba la inimă că nu m-a mai văzut de mult“

0
0

La Curtea de Apel Piteşti a început procesul lui Ionuţ Cătălin Bălan (40 de ani), zis „Ibrahim“, bărbatul suspectat de terorism după ce s-ar fi radicalizat în Franţa şi ar fi aderat la gruparea teroristă Statul Islamic.

Ionuţ Cătălin Bălan, un bărbat din comuna argeşeană Muşăteşti convertit la Islam şi radicalizat într-o închisoare din Franţa, a fost arestat la sfârşitul lunii iunie 2017 pentru că ar fi plănuit atentate teroriste în România.

Bălan fusese condamnat în Franţa pentru furt şi a petrecut o bună perioadă de timp în puşcărie, unde ar fi intrat în contact cu unii membri ai grupării jihadiste care a organizat atentatele de la Paris, din noiembrie 2015. Convertit la Islam, bărbatul şi-a luat numele de „Ibrahim”. După cum spun procurorii DIICOT, în primavara anului 2015, Bălan a mers în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenţie căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit.

Maria Buşcu, mama lui „Ibrahim” şi Abdelkader Ionuţ, băiatul de cinci ani al acestuia, au ajuns pe holurile instanţei încă de la opt dimineaţa, cu aproape două ore înainte de începerea procesului. Asta şi deoarece Maria Buşcu trebuie să îi dea un teanc de documente avocatei lui „Ibrahim”.

I-am văzut ultima oară pe Maria Buşcu şi pe nepotul ei la sfârşitul lui iunie 2017, atunci când am fost la Costeşti-Vâlsan, satul unde stătea „Ibrahim” înainte să fie arestat.

Zeci de oameni cer instanţei ca micuţul Abdelkader să nu fie luat de autorităţi

Micuţul Abdelkader şi-a păstrat candoarea şi zâmbetul, în ciuda problemelor tatălui său. Stă la o masă şi mâzgăleşte de zor pe o foaie dintr-un caiet pe care bunica lui a desenat doi ghiocei. „Mi-ai adus o jucălie?”, îl întreabă pe reporterul "Adevărul". Îi răspund că data viitoare când ne vedem o să îi aduc una. „Eu vreau tractor”, îmi spune sigur pe el.

O întreb pe Maria Buşcu ce face „Ibrahim”, însă Abdelkader e mai rapid în replici şi îmi spune: „Tati are buba la inimă că nu m-a mai văzut de mult. În fiecare seară aştept pe tati să vină acasă”.Maria Buşcu ne-a declarat că fiul său are probleme cu inima şi cu ficatul din cauza stresului din arest şi mai ales pentru că există şi riscul ca statul să îi ia copilul şi să îl ducă într-un centru de plasament. Maria Buşcu a adus la proces zeci de cereri prin care oamenii din comuna Muşăteşti solicită instanţei ca micuţul să nu fie luat de autorităţi şi să rămână în grija bunicii sale. Aceiaşi oameni se oferă să o ajute pe bunică să îl crească pe cel mic. „Am grijă de cel mic ca de ochii din cap. Şi sunt şi mulţi oameni care mă ajută. Cum să mi-l ia statul?”, spune Maria Buşcu. L-a văzut ultima oară pe fiul său înainte de Revelion, iar de când a fost arestat a reuşit să îl viziteze doar de două ori.

Maria Buşcu mai dezvăluie că locuinţa pe care fiul său începuse să o renoveze cu mai bine de o lună înainte de a fi arestat a fost terminată, cu ajutorul „fraţilor” (n.red.-se referă la credincioşii pocăiţi) din Statele Unite, Franţa şi Germania: „Fraţii de acolo i-au adus şi multe jucării, haine şi dulciuri lui Abdelkader”.

Ce spune „Ibrahim”: „Oare justiţia din România ştie ce înseamnă terorist?”

image

Maria Buşcu îmi arată şi ultima scrisoare pe care „Ibrahim” i-a trimis-o din închisoare acum câteva săptămâni. Iată ce scrie printre altele „Ibrahim” în scrisoarea adresată mamei sale şi fiului său: „Blestemaţi să fie de Dumnezeu cei care vor să mă despartă de îngeraşul meu pentru care m-am chinuit dinainte să se nască până-n prezent. Oare justiţia din România ştie ce înseamnă terorist? Abdelkader, scumpul meu băiat, regele lui tati, tati te iubeşte mult. Să te rogi pentru tati să vină anul ăsta acasă. Tati este bolnav cu inima din cauza proştilor care vrea să te ia de lângă mine”.

Apuc să arunc o privire şi pe o caracterizare pe care Constantin Oancea, primarul comunei Muşăteşti, i-a făcut-o lui „Ibrahim”: „Numitul Ionuţ Cătălin Bălan, de când s-a mutat în comuna noastră şi până când a fost reţinut, a fost angajat la o firmă de construcţii, făcând naveta la Piteşti. Din banii pe care îi câştiga îşi întreţinea fiul şi mama, dar reuşise să strângă şi nişte materiale de construcţie pentru a renova o cameră din locuinţa în care stăteau. Pe toată perioada cât a locuit în comuna noastră a avut un comportament adecvat şi nu a fost implicat în scandaluri sau alte evenimente neplăcute”.

Sunt întrerupt din lectură de băiatul lui „Ibrahim”, pe care îl văd că se duce glonţ spre sala de judecată unde începe procesul. Nu ştie că nu are voie acolo şi îmi spune că „Tati e în camera aia”. Un jandarm de la uşă îl opreşte cu blândeţe şi îi spune bunicii să stea cu el. Abdelkader nu pare afectat de această interdicţie, ia telefonul bunicii, se duce spre un alt jandarm şi îi arată o poză cu bunica lui: „Domnu’ şef, uite pe mami” (n.red.-aşa îi spune bunicii, mama l-a părăsit de mai mult timp).

Reuşesc să intru în sala de judecată preţ de câteva minute şi îl văd pe „Ibrahim”. Poartă un hanorac gri, e nebărbierit şi are o faţă de om epuizat. Pe un monitor aflat lângă boxa acuzaţilor apare imaginea blurată a unui martor sub acoperire ce urmează să fie audiat în circuit închis. Imediat, judecătorul decide că având în vedere cazul foarte delicat, şedinţa nu va fi publică. Ies din sală şi pe hol sunt abordat din nou de micuţul Abdelkader. Mă trage de mână şi îi spune bunicii: „Mami, mă laşi pe la el să-mi dea jucării?” Bunica zâmbeşte. E primul zâmbet de două ore de când sunt pe holurile instanţei. Abdelkader pleacă spre casă în cele din urmă cu bunica lui, nu înainte de a îmi smulge o promisiune că data viitoare când ne vom mai vedea îi voi aduce un „tlactor”.

Ionuţ Cătălin Bălan, suspect de terorism, a intrat în atenţia SRI în anul 2015, prezentând „indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare“. Acesta s-a manifestat prin activităţi de propagandă teroristă, derulate în mediul relaţional şi on-line, în favoarea organizaţiei teroriste Daesh (ISIS), la care şi-a declarat adeziunea, potrivit unul comunicat al SRI.

În primavara anului 2015, Bălan a mers în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenţie căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit, mai spun procurorii DIICOT.

Ionuţ Cătălin Bălan a lucrat timp de opt ani în Franţa, iar în 2015 a fost arestat de poliţia din Hexagon pentru câteva furturi. În scurtul timp petrecut într-o închisoare din Franţa, acesta a intrat în legătură cu mai mulţi tineri musulmani care l-au convins să se convertească la islamism.

Ionuţ Bălan este judecat pentru infracţiuni la legea privind combaterea terorismului (Legea 535/2004). ”Ibrahim” riscă pentru faptele sale între doi şi 12 ani de închisoare.

Mai multe - Piteşti

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite