Comuna argeşeană Valea Danului se pregăteşte din nou de alegeri după ce primarul abia instalat a renunţat la mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abia instalat în funcţie după ce a câştigat alegerile locale din 5 iunie, primarul de la Valea Danului, Remus Simion şi-a dat demisia. Edilul, aflat la primul său mandat, spune cã decizia are legãturã cu o serie de probleme personale.


Până la acest moment, la Valea Danului nici măcar n-a fost desemnat un viceprimar. Abia marţi, consilierii locali se vor întâlni şi îl vor alege pe cel care va deveni viceprimar al comunei.
Acesta va fi şi cel care va deţine interimatul funcţiei de primar până la viitoarele alegeri pentru fotoliul de edil şef. Ordinul şi procesul verbal constatator al demisiei vor fi trimise de Prefectură la MAI, Guvernul urmând să decidă data viitoarelor alegeri care vor avea loc la Valea Danului.

Edilul demisionar a câştigat alegerile de luna trecută, candidând din partea Partidului Social Democrat. Prin sat umblă vorba că primarul s-ar fi speriat de presiune funcţiei, însă sunt şi voci care vorbesc despre unele probleme medicale de care ar suferi Remus Simion.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite