Trei comune din judeţul Satu Mare nu şi-au ales încă viceprimarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Satu Mare marea majoritate a consiliilor locale s-au constituit la prima convocare a Instituţiei Prefectului şi tot atunci şi-au ales viceprimarii. În Păuleşti, Viile Satu Mare şi Racşa acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată.

Luna iunie a fost dedicată în administraţia publică constituirii noilor consilii locale şi luării în primire de către noii primari a posturilor câştigate în urma alegerilor din 5 iunie.

La fel ca şi în anii trecuţi, nu în toate comunele din judeţ treaba a mers bine încă de la început, în termenul scurs dintre publicarea rezultatelor alegerilor şi prima şedinţă de constituire, noii consilieri locali nereuşind să ajungă la un consens între ei, dar şi cu primarul, pentru a stabili cui revin alte funcţii publice, în special cea de a viceprimar.

Astfel, la prima convocare a Instituţiei Prefectului s-au constituit 60 de consilii locale şi Consiliul Judeţean. Au avut nevoie de a doua convocare cei din Călineşti Oaş, Gherţa Mică, Socond şi Căuaş iar în Cămârzana bătălia a fost mai cruntă, consiliul local constituindu-se doar la a treia convocare. În cadurl acestor convocări s-au completat comisiile de specialitate şi s-au votat viceprimarii.

Trei comune din judeţ nu au deocamdată viceprimar, alegerea acestuia din rândul consilierilor nerealizându-se până acum. Este vorba despre Păuleşti, Viile Satu Mare şi Racşa, acolo unde primarul în funcţie nu ajunge la un numitor comun cu consilierii pentru a stabili care dintre ei va ocupa funcţia de viceprimar. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite