Ce pedeapsă a primit românul judecat pentru apartenenţă la gruparea teroristă ISIS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au dat luni 26 februarie sentinţa în procesul lui Ionuţ Cătălin Bălan (40 de ani), zis „Ibrahim“, bărbatul suspectat de terorism după ce s-ar fi radicalizat în Franţa şi ar fi aderat la gruparea teroristă Statul Islamic. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Ionuţ Cătălin Bălan, un bărbat din comuna argeşeană Muşăteşti convertit la Islam şi radicalizat într-o închisoare din Franţa, a fost arestat la sfârşitul lunii iunie 2017 pentru că ar fi plănuit atentate teroriste în România.

Instanţa l-a condamnat la trei ani de închisoare pentru următoarele infracţiuni: culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă, promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la promovarea unor idei, concepţii sau atitudini în scopul susţinerii cauzei şi/sau a activităţii entităţii teroriste, indiferent dacă mesajul susţine sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârşite sau nu respectivele infracţiuni.

Judecătorii au decis totodată confiscarea laptopului de pe care ”Ibrahim” a transmis mesaje de propagandă ISIS.

Ionuţ Cătălin Bălan a intrat în atenţia SRI în anul 2015, prezentând „indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare“. Acesta s-a manifestat prin activităţi de propagandă teroristă, derulate în mediul relaţional şi on-line, în favoarea organizaţiei teroriste Daesh (ISIS), la care şi-a declarat adeziunea, potrivit unul comunicat al SRI.

În primavara anului 2015, Bălan a mers în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenţie căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit, mai spun procurorii DIICOT.

Ionuţ Cătălin Bălan a lucrat timp de opt ani în Franţa, iar în 2015 a fost arestat de poliţia din Hexagon pentru câteva furturi. În scurtul timp petrecut într-o închisoare din Franţa, unde ar fi intrat în contact cu unii membri ai grupării jihadiste care a organizat atentatele de la Paris, din noiembrie 2015 şi care l-au convins să se convertească la islamism.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite