Berzele de la Schitu Goleşti au găsit o soluţie mai bună decât relocarea ministerială. Îşi fac alt cuib, în apropierea  fostei „adrese”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Telenovela” de la Schitu Goleşti a ajuns la ultimele episoade. Berzele relocate prin ordin de ministru vor cuibări acolo unde vor ele, nu la „domiciliul” propus de autorităţi. Păsările s-au apucat de un nou cuib, la câteva zeci de metri de vechea adresă.

Ornitologii au avut dreptate. Relocarea ministerială a cuibului celor două zburătoare protejate de lege s-a făcut la o distanţă neinspirat de mare: 600 de metri de vechiul amplasament. Cele două berze, întoarse, pe rând, din Africa Sud - Sahariană, nu s-au dat duse la adresa propusă de autorităţi, pentru că, aşa cum au explicat reprezentanţii Societăţii Române de Ornitologie, n-au mai recunoscut cuibul mutat ca fiind al lor. 

25% din „lucrare” e realizată
 

După ce, timp de aproape o săptămână, s-au tot învârtit pe lângă vechea adresă şi după o tentativă eşuată de a-şi reface cuibul pe stâlpul de pe care au fost izgonite, acolo unde, prevenitv, a fost montat un dispozitiv conic de metal care să le zădărnicească planurile, păsările au găsit altă soluţie. Vor cuibări la doi stălpi distanţă de fosta adresă:

„N-au vrut să se ducă la cuibul mutat şi s-au apucat, bietele de ele, să-şi facă un altul, aproape de cel vechi, la nici 100 de metri distanţă. Din ce am văzut eu în dimineaţa asta, cam 25% din «lucrare» e realizată. Se mişcă repede, cred că le e frig, săracele”, spune viceprimarul Ion Tudor. 


Primăria Schitu Goleşti a fost obligată să mute cuibul ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României din 10 martie 2015 a Ordinului de ministru emis în urma repetatelor plângeri făcute de Corneliu Pârşan, localnicul deranjat de familia berzelor. Soluţia autorităţilor s-a concretizat în relocarea cuibului pe o poziţie mai îndepărtată de gospodăriile locanicilor, tocmai pentru a evita viitoarele eventuale plângeri. Doar că berzele vor să locuiască tot între curţile oamenilor. 

„Să stea unde vor ele, doar să stea!”
 

Cum în localitate s-a creat un val de simpatie şi solidaritate cu zburătoarele lăsate fără cuib, soluţia aleasă de berze nu pare, deocamdată, să deranjeze pe nimeni. 


„Ne bucură că s-au stabilit în sfârşit, chiar dacă au refuzat cuibul relocat. Nu cred că vor mai fi  reclamaţii. Aici sunt oameni de omenie, de bun simţ, care iubesc berzele, şi animalele, în general”, mai spune viceprimarul.

„Bine că n-au plecat, fiindcă ne obişnuisem cu ele. Erau cumva ale noastre, ale comunei şi ne era drag de ele. M-a durut sufletul să le vad aşa de speriate că nu-şi mai găsesc cuibul, dar acum ne-am liniştit. Să stea unde vor ele, doar să stea!”, spune tanti Ioana, o localnică de la Schitu Goleşti. 

Celebrele berze, al căror cuib a fost relocat, nu sunt singurele de la Schitu Goleşti

  

„La Schitul Goleşti a mai existat o situaţie de mutare unui cuib de berze. Atunci, cuibul a fost înălţat pe verticală, deasupra firelor de înaltă tensiune, ca berzele să nu se electrocuteze. Bătrânia, la a cărei poartă se află stâlpul, nu s-a plâns niciodată de ele, chiar dacă, într-adevăr, fac un pic de mizerie. Din contră le iubeşte şi le aşteaptă să se întoarcă în fiecare primăvară”, spune Nicoleta Vasile, localnică.. 

Femeia spune că ar fi fost bucuroasă să le pună  berzelor la dispoziţie gospodăria sa: „Oamenii poate vor întelege importanţa şi rolul fiecărei specii de păsari, animale pe acest pământ. Toţi avem loc şi toti avem un rol şi o importanţă. De ce oare nu mai putem trai în armonie unii cu altii?! Aş fi fost onorată ca o familie de berze să-şi facă cuib langă casa mea, un semn ca zona e pozitivă şi lipsită de energii negative".

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite