Azil ilegal descoperit într-o comună din Argeș. 16 bătrâni, înghesuiți și ținuți în mizerie

0
Publicat:

Un azil ilegal ce funcționa într-o casă din comuna argeșeană Leordeni, aflată la 20 de kilometri de Pitești, a fost descoperit după mai multe sesizări.

Azilul funcționa ilegal într-o casă FOTO arhiva Adevărul
Azilul funcționa ilegal într-o casă FOTO arhiva Adevărul

Joi 4 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni s-au sesizat din oficiu referitor la posibila desfășurare de activități specifice de cazare și îngrijire de persoane vârstnice fără autorizație, la o casă din comuna Leordeni, efectuând verificări împreună cu reprezentanții A.J.P.I.S. Argeș, I.T.M. Argeș, D.S.P. Argeș și pompieri argeșeni.

Ca urmare a controlului, au fost identificate, în patru dintre încăperile casei respective, 16 persoane vârstnice ce erau ținute în mizerie. Toți cei 16 bătrâni sunt din București, au peste 80 de ani și, conform reprezentaților Prefecturii Argeș, au fost mutați la Leordeni de la un azil din Ilfov.

Din primele verificări s-a stabilit că persoana care se ocupă de administrarea activității desfășurate în locația supusă controlului, respectiv un bărbat de 66 de ani, desfășoară activitatea în cadrul unei societăți cu sediul social la o altă adresă de pe raza comunei Leordeni, iar agentul economic în cauză a avut anterior un punct de lucru pe raza județului Ilfov, ce în prezent nu mai funcționează. Azilul funcționa fără forme legale.

Prefectul județului Argeș a dispus o anchetă în scopul identificării tuturor celor care au tolerat și chiar sprijinit funcționarea azilului ilegal.

Zeci de azile din Argeș au fost verificate începând din iulie 2023 de către autorități.

Cel mai revoltător caz a fost înregistrat în iulie 2023 într-un azil privat din orașul Ștefănești, aflat la câțiva kilometri de Pitești, după cum au dezvăluit reprezentanții Prefecturii Argeș pentru „Adevărul”.

În respectivul azil erau ținuți înghesuiți 120 de bătrâni, deși capacitatea maximă era de doar 70 de persoane. Oficialii veniți în control au descoperit numeroși bătrâni care stăteau înghesuiți. Totul, pentru ca managerii azilului să obțină profituri cât mai mari, în condițiile în care la azilul din Ștefănești tariful lunar pentru îngrijirea unui bătrân este de câteva mii de lei. Respectivul azil a fost amendat cu 20.000 de lei.

Și tot în iulie 2023, un azil privat de bătrâni din orașul argeșean Topoloveni a fost închis temporar după ce echipele de control au descoperit mari nereguli legate de igienă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite