Amenzi uriașe pentru patronul unui service care a deversat ulei auto în râul Argeș. Ce a mai pățit bărbatul
0Un patron al unui service auto de la intrarea în Pitești s-a ales cu dosar penal, proces și două amenzi foarte mari după ce a deversat 300 de litri de ulei în râul Argeș.

Fapta a fost comisă în dimineața de 31 ianuarie, iar autoritățile au fost anunțate în seara aceleiași zile, după ce substanțele deversate se întinseseră pe sute de metri pe râul Argeș.
Cu ocazia cercetării la fața locului, polițiștii și experții au ridicat zeci de probe de sol și din apă. Poliția Argeș a deschis un dosar penal in rem pentru comiterea infracțiunii de infectare a apei.
În urma inspectării cursului apei și a zonelor riverane, s-a constatat că posibila cauză a poluării este deversarea unei cantități de aproximativ 300 litri de uleiuri auto într-o vale locală ce se varsă în râul Argeș. Au fost prelevate probe de apă din zona respectivă, din acumulările Prundu și Golești, în vederea efectuării analizelor de laborator și identificarea substanțelor poluante.
Amenzi totale de 100.000 de lei
Patronul firmei respective a fost amendat în total cu 100.000 de lei, fiind dat și în judecată de către Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea.
`Garda de Mediu Argeș a aplicat o amendă de 60.000 de lei pentru gestionarea incorectă a deșeurilor și s-a întocmit o sesizare penală. Patronul firmei a recunoscut fapta. La firma respectivă am găsit mai multe deficiențe”, a declarat pentru `Adevărul” Alexandru Vâjan, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Argeș.
Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea l-a amendat pe bărbat cu 40.000 de lei.
`Formația de Intervenție Rapidă a Sistemului de Gospodărire a Apelor Argeș a început pe 1 februarie acțiunile de curățare a malurilor văii poluate și colectarea reziduurilor pentru a preîntâmpina o nouă poluare accidentală. În zonă se acționează cu materiale de tip spill sorb, lavete, perne și baraje absorbante. Am întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a incidentului cu suma de 40 000 de lei, trimiterea în judecată și plata costurilor pentru acțiunea de igienizare”, au declarat pentru ”Adevărul” oficiali din cadrul Administrației Bazinală de Apă Argeș-Vedea.