Unde s-a ascuns un şofer urmărit de poliţişti. Peripeţia sa l-a dus direct în arestul preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un individ băut a încercat să scape de poliţişti, dar nu i-a mers FOTO Adevărul.ro
Un individ băut a încercat să scape de poliţişti, dar nu i-a mers FOTO Adevărul.ro

Un individ care nu a oprit la semnalele regulamentare a fost urmărit de poliţişti, încercând să le înşele vigilenta. A fost identificat şi apoi arestat preventiv

Un individ care avea destule motive să nu se urce la volan, pentru că băuse zdravăn şi nici nu avea permis de conducere, a încercat să înşele vigilenţa unor poliţişti care plecaseră în urmărirea lui, dar nu a făcut altceva decât să-şi agraveze situaţia, una care oricum nu-i era deloc favorabilă. 

În timp ce conducea un autoturism a ignorat semnalele efectuate de un echipaj de poliţie şi şi-a văzut de drum, dar după câteva sute de metri a oprit, încercând să se ascundă între bancheta din spate şi scaunele din faţă ale maşinii. A crezut că cei care erau pe urmele lui nu o să verifice autovehiculul, dacă vedeau că la volan nu era nimeni. 

Toate acestea nu i-au fost de nici un folos, iar magistraţii de la Judecătoria Roman au dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile. Incidentul a avut loc pe 28 august 2021, când oamenii legii au depistat pe un drum comunal un bărbat de 38 de ani, din Secuieni, judeţul Neamţ.

„Deşi poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a

autoturismului, conducătorul auto nu s-a conformat,  continuându-şi deplasarea, Echipajul de poliţie l-a urmărit, iar după aproximativ 200 de metri, autoturismul a oprit, iar conducătorul auto s-ar fi poziţionat pe bancheta din spate a autovehiculului“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 

Şoferul fugar a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de  0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Verificările efectuate au relevat faptul că persoana în cauză nu deţinea permis de conducere. Pe 29 august, individul a fost dus în faţa magistraţilor de la Judecătoria Roman, fiind arestat. 

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman (...): Dispune arestarea preventivă pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 29 august 2021 şi până la data de 27 septembrie 2021, inclusiv, a inculpatului Ciorâcă Arthur-Ionuţ, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor concurente de conducere a unui vehicul fără permis de conducere

şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe“, conform instanţei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Neamţ. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Doi poliţişti au fost răniţi în timp ce erau în misiune. Cine pare că este vinovatul

Adolescenţii şi moda selfie pe tren, încă o tragedie prin electrocutare. Al treilea caz, în aceeaşi gară

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite