Un tânăr din Neamţ a anunţat la 112 că va comite o infracţiune. Pentru ce a ajuns în arest

0
Publicat:

Un tânăr din Neamţ a ajuns în arest fiind protagonistul unei întâmplări neobişnuite. Nu prin natura faptei săvârşite, ci prin faptul că a anunţat la 112 că va comite o infracţiune. 

Tânărul a fost reținut și riscă arestarea preventivă FOTO Arhiva Adevărul
Tânărul a fost reținut și riscă arestarea preventivă FOTO Arhiva Adevărul

Pe data de 24 februarie 2023, oamenii legii au fost anunţaţi printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, de către un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Dochia, Neamț, care anunța că nu va respecta măsurile dispuse printr-un ordinul de protecţie pe care o instanţă de judecată l-a emis împotriva sa.

El a transmis că se va întoarce la domiciliul bunicii sale, deşi acest lucru îi fusese interzis.

Un echipaj a fost trimis în localitatea Dochia, poliţiştii constatând că tânărul care apelase 112 se afla lângă imobilul rudei. Nu a opus nicio rezistenţă în momentul în care i s-a spus că a comis o nouă infracţiune și că va fi reținut.

„Pe 20 februarie, deoarece persoana în cauză a exercitat acte de violenţă împotriva bunicii sale, în vârstă de 89 de ani, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Săvineşti au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu“, a transmis Poliţia Neamţ.

De asemenea, nemţeanul a fost evacuat din imobilul octogenarei. Pe 23 februarie, judecătorii au decis un ordin de protecţie, tănărului fiindu-i precizate obligaţiile avute. Nu le-a respectat şi pentru că s-a apropiat de casa bătrânei a fost reţinut. Urma ca pe 26 februarie să fie prezentat magistraţilor, pentru luarea unei măsuri preventive, riscând arestarea preventivă.

Consecinţele unei astfel de fapte pot fi dure. Pe 22 februarie, cadrele Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani au depistat, la Cordun, un bărbat, de 57 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat de Judecătoria Roman la de 2 ani şi 8 luni de detenţie, pentru încălcarea ordinului de protecţie.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite