Pădurea de Argint şi Codrii de Aramă din poeziile lui Eminescu există în județul Neamț
0Pădurea de Argint şi Codrii de Aramă n-au fost locuri inventate de poetul Mihai Eminescu, care i-a descris măiastru în poezii, ci există aievea, fiind locuri de poveste din județul Neamț.
Cele două zone împădurite sunt arii protejate, fac parte din cadrul Parcului Natural Vânători Neamţ, un teritoriu vast întins pe zeci de mii de hectare, cunoscut şi sub numele de Ţinutul Zimbrului, care ascunde multe surprize pentru turişti. Mulţi le confundă, crezând că sunt una singură, fiind foarte aproape una de cealaltă.
Pădurea de Argint este situată pe partea dreaptă a drumului judeţean ce duce la Mănăstirea Văratec, fie că vii dinspre Agapia, fie pe acela care se desprinde, în comuna Bălţăteşti, din DN15, Piatra Neamţ - Târgu Neamţ.
Rezervaţia forestieră şi peisagistică Pădurea de Argint se întinde pe aproximativ 2,5 hectare. Este formată din arbori de mesteacăn, a căror vârstă este de vreo 200 de ani. De aici şi numele, care a fost inspirat de imaginea mistică a razelor de soare la asfinţit, unii spunând că şi a lunii, care se reflectă în scoarţa albă a copacilor. Se mai spune că pădurea capătă o culoare argintie feerică, mai ales toamna şi iarna.
Văzduhul tămâiet
„De treci codrii de aramă, de departe vezi albind / Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”, scrie Eminescu în „Călin, file de poveste”. Şi tot el descria arealul din imediata apropiere a Pădurii de Argint, Codrii de Aramă - „văzduhul tămâiet“, o culme împădurită pe un deal din satul Filioara, comuna Agapia.
„Numele Codrii de Aramă vine de la culoarea de foc, arămie, pe care, toamna, o au frunzele gorunilor. Aici există goruni şi alte specii de stejari care au şi 135 de ani, plus alte peste 300 de specii de plante. Dacă veniţi în pădure la sfinţit, sub lumina razelor de soare, veţi putea admira «văzduhul tămâiet“ descris de Eminescu în poemul «Călin, file de poveste»“. Aceasta este descrierea Codrilor de Aramă pe site-ul Romsilva, care administrază prin Ocolul Silvic Văratec zona şi pe cel al Asociaţiei de Dezvoltare Ţinutul Zimbrului.
Pădurea de Argint atrage mai mulţi vizitatori, unul dintre motive fiind poziţionarea lângă drumul spre Văratec, în timp ce Codrii de Aramă sunt preferaţi, în ultimii ani, de pasionaţii de drumeţii pe biciclete.
Aceste locuri de basm l-au inspirat pe Mihai Eminescu, poetul fiind atras la Văratec de iubirea ce i-o purta Veronicăi Micle, care se retrăgea aici, mai ales vara. Adesea, el a fost oaspetele micuţei aşezări monahale ridicată în alte vremuri într-o poiană de la poalele Munţilor Stânişoarei, închiriind o cameră în casa unei măicuţe.
La Văratec, la mormântul Veronicăi
„Veronica Micle obişnuia să se odihnească în timpul verii la Văratec, să se plimbe în pădurea de mesteceni, imortalizată de poet în «Călin Nebunul» şi «Călin, file din poveste». În verile lui 1874 şi 1875, Eminescu închiriase de la maica Asinefta Ermoghin o cămăruţă, de unde privea «codrul de aramă» şi «pădurea de argint“, scrie Dan Dulciu în lucrarea „Eminescu şi diplomaţia“.
Dacă tot vorbim de universul eminescian inspirat de mirificii codri din apropierea satului Văratec, muza lui Mihai Eminescu avea să fie îngropată în incinta Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul, una care-i situată la vreo 200 de metri de mănăstire. Scurtele lor vieţi aveau să se sfârşească în 1889, pe 3 august, respectiv 15 iunie, după ce se cunoscuseră la Viena, în 1872.
Poeta i-a supravieţuit iubitului mai puţin de două luni, după ce a căzut într-o puternică depresie. Un lucru mai puţin ştiut este faptul că pe crucea din lemn de la mormânt o învăţătoare din zonă, Maria Bănulescu, a scris un prim epitaf: „În singurătatea mănăstirii,/ Sub bolta cerului albastru,/ Suflet stingher al nemuririi,/ Luceşti ca cel mai mândru astru“.
Muzeul Vivant, Cetatea Neamţ, Zimbrăria Dragoş Vodă, Creangă...
Peste ani, pe lespedea de marmură de la biserica din Văratec aveau să fie încrustate versurile scrise chiar de Veronica Micle, poeta neconsolată în iubire, care s-a sinucis cu arsenic, o substanţă procurată de la un medic din Bălţăteşti: „Şi pulbere, ţărână de tine s-a alege,/ Căci asta e a lumii nestrămutată lege,/ Nimicul teaduce, nimica te reia,/ Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea“.
Turistul venit în zonă n-ar trebui să rateze Mănăstirea Agapia şi Muzeul Vivant, care-i la vreo 150 de metri de aşezământ, unul unic în România, unde este „expusă“ viaţa monahală, cu toată simplitatea, credinţa şi austeritatea ei. Altfel spus, un muzeu al vieţii la mănăstire. E amenajat într-o casă de vreo veche de circa 200 de ani.
La muzeu sunt ateliere meşteşugăreşti unde se fac demonstraţii de ţesut, olărit sau brutărit. Toate acestea sunt un magnet pentru turişti, mai ales cei din străinătate. Locuri musai de vizitat în Ţinutul Zimbrului mai sunt Cetatea Neamţ, Casa Memorială Creangă din Humuleşti, Zimbrăria Dragoş Vodă de la Vânători, plus mănăstirile Neamţ, Secu, Sihăstria sau Sihla.
Se încarcă comentariile...
