Tezaur milenar unicat, descoperit în Neamţ: monede legionare romane, podoabe şi arme FOTO

0
Publicat:

Un tezaur milenar unicat a fost descoperit în Neamţ, graţie străruinţei de care a dat dovadă un arheolog detectorist. El este format din sute de monede legionare romane, podoabe şi arme, toate obiectele găsite fiind predate autorităţilor, după cum prevede legea.

Tezaurul este vechi de peste două milenii FOTO Club Detect Roman
Tezaurul este vechi de peste două milenii FOTO Club Detect Roman

De pe data de 3 decembrie 2022, Sebastian Sandu, membru al Club Detect Metal Roman, este cel mai nou detectorist din Neamţ care şi-a trecut în palmares o descoperire de senzaţie. A mai avut unele, dar de mai mică anvergură, dar cea de sâmbăta trecută nu-l face să regrete că-i un pasionat în domeniul menţionat.

Sebi, după cum îi spun prietenii, care are o mică afacere în Roman, a luat la pas dealurile din satul Bucium, comuna Valea Ursului, iar la un moment dat ţiuitul aparatului l-a „anunţat“ ceva. Sigur a transpirat de emoţie, iar după ce a răscolit pământul avea să realizeze că totul a meritat.

A scos la lumină 281 de monede legionare din argint cu care erau plătiţi soldaţii romani din vremea împăratului Marc Antoniu (secolul I înainte de Hristos), 52 de monede de bronz, 11 fibule şi alte 14 obiecte de podoabă, cinci vârfuri de săgeţi, un topor din fier. Plus o verigă cu nodozităţi şi un pinten specific dacilor, din cele folosire la călărie.

„Urmează ca experţii să expertizeze şi să dea detalii despre cele descoperite. Monedele sunt din perioada împăratului Marc Antonio, fiind «bătute» pentru plata legionarilor, care formau elita armatei. Cred că tezaurul de la Bucium a fost format în timp, în urma unor schimburi comerciale, poate a fost un tribut. Cine poate şti“.

Monedele au fost descoperite la Valea Ursului, Neamț FOTO Club Detect Roman
Monedele au fost descoperite la Valea Ursului, Neamț FOTO Club Detect Roman

Aceasta este declaraţia inginerului Ovidiu Constantin, preşedintele Club Detect Metal Roman. Acesta a mai precizat că printre obiectele găsite par a fi şi unele din aur. După cum prevede legea, tezaurul a fost predat Primăriei Valea Ursului, de aici urmând a ajunge la Direcţia pentru Patrimoniu Neamţ.

Sebi Sandu a precizat că vrea, după expertizare, să primească recompensa pentru descoperire. Ea ar fi de 30% din valoarea tezaurului, dar când se va petrece acest lucru este de spus, deoarece în România vremurilor actuale descoperirile arheologice, fie că-s făcute de profesionişti sau detectorişti, nu au finanţare pentru a fi puse în valoare.

Tot în Neamţ, dar pe data de 21 octombrie 2022, Nicu Mura, şi el membru al Club Detect, găsea în comuna Icuşeşti, un tezaur unicat, vechi de peste 3000 de ani. Artefactele, circa 130 la număr - bijuterii, aplice, nasturi, colane şi fibule - sunt datate din Epoca Bronzului şi Epoca timpurie a Fierului, dar mai este şi un pumnal Akinakis, datat secolele 7-5 I.Hr.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite