Povestea spitalului încă funcțional, construit de călugări în Neamț, acum 171 de ani, cu piatră din Ozana FOTO
0Istoria spitalului construit de călugări la poalele Cetății Neamț a început acum 171 de ani, folosindu-se lemn și piatră din Ozana și tablă din Austria. Funcționează și în prezent.
Spitalul „Sfântul Dimitrie“ din Târgu Neamţ, unul dintre cele mai vechi aşezăminte medicale din România, are 171 de ani de existenţă în urbea străjuită de celebra fortăreaţă medievală, fiind inaugurat la 16 octombrie 1852. Era al doilea ridicat în Moldova, după Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
Existenţa stabilimentului sanitar se datorează domnitorului Grigore Alexandru Ghica, cel care s-a remarcat în dezvoltarea principatului prin reforme în agricultură, învăţământ (crearea a numeroase şcoli publice şi a uneia de ingineri specialişti în drumuri), stimularea exporturilor şi importurilor prin scăderea taxelor vamale, exploatarea salinelor, lucrări publice, etc.
Alegerea oraşului Târgu Neamţ pentru construirea unui spital la acea vreme nu a fost întâmplătoare. Urbea se dezvolta continuu datorită condiţiilor climatice, pământul era roditor, creştea populaţia, sosind familii de țuțuieni (oieri) venite din Săliştea Sibiului, care s-au aşezat aici, formând Cartierul Ţuţuienilor.
Iată ce consemna un renumit profesor şi istorice, Vasile Vrânceanu: „Au venit tot mai mulţi transilvăneni, aşezându-se unii în Humuleşti, iar alţii în cartierele Pometea şi Blebea. Între 1813 - 1822 au venit 20 familii, totalizând 83 de persoane. Aceşti harnici români transilvăneni au constituit un exemplu pentru localnici, aducând animale de rasă superioară, teascul de facut sloi, roata de tors, ţesutul mai perfecţonat al sumanilor, al pânzei de in şi altele“.
Poate un alt argument care a contat în luarea deciziei ca o unitate sanitară să fie în localitatea de la malurile Ozanei a fost „experienţa în domeniu“ a călugărilor de la multele lăcaşuri de cult din zona Târgu Neamţ. De ani şi ani, la acestea existau aşa numitele „bolniţe“, unde erau trataţi, cu mijloacele timpului, vieţuitorii acestora şi bolnavii săraci din satele ţinutului.
Șapte ani a durat construcția spitalului
Ţinând cont de resursele materiale ale Mănăstirii Neamţ, unele însemnate de pe urma marilor proprietăţi deţinute, la cererea domnului Grigore Alexandru Ghica şi a unor înalţi clerici, între care şi mitropolitul Moldovei, lăcaşului de cult i s-a încredinţat să construiască spitalul pe cheltuiala sa. Şi au mai fost zidite o spiţerie şi o şcoală.
Iniţial, o idee a fost ca unitatea sanitară să fie realizată chiar la Cetatea Neamţ, pentru a fi readusă în „acualitate“, care era într-o avansată stare de degradare, o ruină, după ce, în secolele trecute, otomanii au impus voievozilor moldoveni distrugerea fortificaţiei. S-a mai adăugat faptul că localnicii „contribuiseră“intens la starea de paragină, folosind piatra din ziduri pentru locuinţe şi acareturi.
În cele din urmă, locul ales a fost centrul localităţii, destul de aproape de cetate, zonă în care erau vechi construcţii pe care mănăstirea le-a răscumpărat. Ca materiale de construcţii pentru edificarea spitalului s-au folosit lemn şi piatră, aflate din abundenţă în zonă, plus cărămidă, iar tablă din Austria, care a fost comandată pentru acoperișuri.
Spitalul a fost terminat, „cu mari eforturi“, în 1852, după cum spune arhimandrit Mihail Daniliuc, stareţul Schitului Vovidenia, cadru didactic, custode al Casei Memoriale Mitropolit Visarion Puiu şi Muzeului Mihail Sadoveanu, un neobosit cercetător al vechilor documente aflate prin arhive, într-un recent documentar publicat în „Doxologia.ro“.
„Cu eforturi foarte mari, în anul 1846 Mănăstirea Neamţ demarează lucrările edificiului. Planurile măreţei construcţii au fost întocmite de cunoscutul arhitect Ioan Fux, executorul constructor fiind inginerul Alexandru Costinescu (fost elev a lui Gheorghe Asachi la Academia de la Iaşi), care a tocmit din Cernăuţi o echipă pricepută de zidari, condusă de Ion Urban“.
„Şcoala şi sfânta biserică, izvoarele mângâierii şi ale fericirii sufleteşti“
Pe data de 12 octombrie 1850 spitalul era ridicat, având prevăzut şi un paraclis. Apoi, pe 8 martie 1851, Mănăstirea Neamt trimitea domniei o înştiinţare prin care făcea cunoscut că: „zidăriile sunt săvârşite, mobilaţia dinlăuntru, uneltele gospodăreşti sunt pregătite, doctorii trebuie, toate sunt alcătuiţi şi puţine lipsesc pentru începerea activităţii“.
Dar va mai dura până la deschidere. Încă de la începutul anului 1850, mănăstirea s-a preocupat de găsirea unui doctor care să deservească unitatea şi a fost semnat un contract cu germanul Georg Fleischlen, doctor în medicină şi chirurgie, în care se prevedea ca „orânduiala să fie după pilda ospitalelor din Europa“. Înţelegerea era valabilă timp de un deceniu, salariul fiind de 10.000 de lei pe an.
Arhimandritul Mihail Daniliuc, arată în documentarul din „Doxologia.ro“ că spitalul trebuia să aibă 40 de paturi, dar Neonil, stareţul Neamţului, a hotărât să poată găzdui peste o sută de bolnavi. Medicul german a format corpul medical, plătit integral de mănăstire, în el figurând 35 de persoane. Mai bine de jumătate erau monahi (14 infirmieri, portar, paracliser şi trei slujitori la paraclisul din incintă).
Sfinţirea spitalului, paraclisului, farmaciei şi a şcolii domneşti (aceasta din urmă găzduieşte acum muzeul de istorie) a avut loc pe 16 octombrie 1852, când la Târgu Neamţ au fost prezenţi domnitorul Alexandru Ghica, mitropolitul Moldovei, Sofronie Miclescu, stareţul Neonil, numeroşi boieri din Divan, plus mulţime de norod din oraş şi împrejurimi. După ceremoniile religioase, au urmat cuvântări.
Ghica Vodă s-a adresat mulţimii astfel: „Iată, dragii mei, şcoala şi sfânta biserică, izvoarele mângâierii şi ale fericirii sufleteşti; folosiţi-vă de ele şi vă luminaţi“. Arhimandritul Daniliuc a consemnat că stareţul Neonil a arătat dragostea şi jertfa soborului de la mănăstirile Neamţ şi Secu, arătată în ctitorirea edificiilor „spre sănătatea sufletească, trupească şi spre luminarea poporului“.
Administrare schimbată după secularizarea averilor mănăstireşti
La cele petrecute pe 16 octombrie 1852 la Târgu Neamţ, martor a fost şi Ion Creangă, care a şi scris despre eveniment în „Amintiri din copilărie“: „În ziua când s-a sfinţit paraclisul spitalului şi s-a deschis şcoala domnească de acolo, eu împreună cu alţi băieţi, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica Vodă, care era de faţă la acea serbare, înconjurat de mulţime de lume şi nu ne mai săturam privindu-l“.
Printre participanţi s-au aflat şi Mihail Busuioc (viitorul „Domn Trandafir)“, învăţătorul lui Mihail Sadoveanu şi celebrul bucovinean născut la Herţa, Gheorghe Asachi, care avea şi el să noteze despre spital: „Căci în locul acestor ruine, ce din zi în zi se pare reintrând în sânul muntelui (se referă la ruinele Cetăţii Neamţ - n.red.), au răsărit un nou edificiu măreţ: ospitalul“.
Unitatea sanitară avea să fie administrată timp de 14 ani de către aşezământul de cult care a construit-o, nefiind sincope în ceea ce priveşte funcţionarea. Dar, după secularizarea averilor mănăstireşti, la 5 martie 1866, Spitalul „Sfântul Dimitrie“ a trecut în subordinea Epitropiei „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, împreună cu alte două instituţii similare.
„Azi 5 ale lunii martie 1866 Consiliul de Miniştri luând în băgare de seamă referatul Dlui Ministru dinăuntru sub nr. 1075, trece sub administraţia Epitropiei Sf. Spiridon 1. Spitalul din Târgu Neamţ. 2. Ospiciul alienaţilor din Mănăstirea Neamţ. 3. Ospiciul alienaţilor din Mănăstirea Adam. Semnează Ion Ghica, Dimitrie Ghica, maior D. Sturza şi Mavrogheni“, se arată în istoricul spitalului.
Au fost şi perioade de criză în existenţa unităţii sanitare, fiind transformată în spital militar sau a fost evacuată, în timpul războaielor. În perioada comunistă, titulatura i-a fost schimbată în Spitalul Orăşenesc Târgu Neamţ, revenindu-se la vechiul nume, cel stabilit în 1852, după anul 1990. Paraclisul spitalului a fost închis timp de circa 50 de ani, prima slujbă fiind făcută în octombrie 1992.
Se încarcă comentariile...
