Poveşti de viaţă în vremuri de război. Un poliţist, nepot al unei refugiate, găzduieşte ucraineni. „Dumnezeu să ocrotească poporul român!“ FOTO
0
Membrii unei familii din ucraina, mama şidoicopii, sunt găzduiţi de un ofiţer de poliţie. Comisarul este nepotul unei basarabence refugiate din Chişinău în România.
O poveste frumoasă şi emoţionantă în acelaşi timp, una despre solidaritate, a fost dezvăluită de cadrele Poliţei Neamţ. În prim plan se află membrii unei familii de ucraineni, mama şi doi copii, care, fugiţi de urgia războiului, şi-au găsit adăpost la Piatra Neamţ, în casa unui ofiţer.
Comisarul Radu Şicovlan este nepotul unei basarabence, care, în 1944, când avea doar 12 ani părăsea Chişinăul, împreună cu o soră, din pricina celei de-a doua conflagraţii mondiale, refugiindu-se în România. Iar poliţistul nu a putut rămâne impasibil la drama mamei din Ucraina, alungată de bombele ruseşti, care distrug totul şi ucid civili nevinovaţi.
Pentru că ziua de naştere a ucrainencei a fost recent, poliţiştii i-au făcut o surpriză, urându-i cele bune şi un tort. Amănunte a dat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu: „M-am gândit mult cum să vă aştern această poveste. Cum să surprind în vorbe emoţiile, lacrimile, durerea şi bucuria, toate trăirile la care cu atât de multă generozitate, am fost făcuţi părtaşi“.
Peste ani, basarabeanca avea să povestească drama ei din vremuri grele nepoţilor, unul dintre ei fiind actualul comisar Şiclovan. Iar acesta, acum două săptămâni, a auzit despre durerea unei mame care a lăsat în urmă tot, şi-a îmbrăţişat soţul, şi-a luat copiii de mână şi a fugit spre o lume complet nouă, din Ucraina, în România.

Iulia a fost sărbătorită de ziua ei FOTO Poliţia Neamţ
„Nimic nu e întâmplător, poveştile bunicii au răsunat, ca un clinchet de clopoţel, căpătând un nou sens pentru Radu. De două săptămâni o mamă, o fetişcană de 12 ani şi un băieţandru de 15 ani îşi
împletesc povestea cu cea a lui Radu şi bunica dincolo de albastrul cerului zâmbeşte. Şi noi am zâmbit şi ne-am bucurat că am împărtăşit împreună un moment important, ziua mămicii, dar mai ales momente de speranţă şi de umanitate. Dacă am pierdut tot, dar ne avem unii pe alţii, suntem bogaţi, cei mai bogaţi“, aşterne povestea Ramona Ciofu.
„Şi a început războiul. Sirenele sunau zi şi noapte“
Revenind la familia de refugiaţi ucraineni, mărturia mamei despre ce se întâmplă acolo cu oamenii este edificatoare: „Numele meu este Iulia. Eu şi familia mea locuim la 30 de kilometri de oraşul Sumy. În dimineaţa de 24 februarie, am auzit împuşcături puternice şi a început războiul. Ne-am ascuns la subsol. A fost un sentiment teribil de frică pentru copii şi cei dragi. Sirenele sunau zi şi noapte şi am fugit la subsol din nou şi din nou“.
Îşi aminteşte că bombe au căzut continuu asupra oraşului Sumy şi a regiunii asediate de armata rusă. Era imposibil şi foarte periculos să plece. A mai relatat că au fost împuşcaţi civili, că au fost jefuite case din apropiere de Sumy, chiar oameni răpiţi, iar noaptea vedea coloane cu echipamente militare ruse, drone zburând deasupra satului şi rachete.

Poliţiştii i-au făcut o surpriză ucrainencei refugiate FOTO Poliţia Neamţ
Ucraineanca a mai menţionat că atunci când civililor li s-a permis să părăsească oraşul, graţie unui „coridor verde“, a decis să-şi ia copiii şi să plece. Nu ştia unde, dar s-a îndreptat către ţara noastră, ajungând la graniţă peste trei zile. Şi pe 14 martie, împreună cu cei doi copii erau în România, unde au întâlnit oameni minunaţi, ospitalieri, amabili, de mare ajutor, simpatici şi zâmbitori:
„Aici suntem în pace, iar principalul lucru pentru mine este că ai mei copii sunt în pace. Soţul meu a rămas în Ucraina. Sunt foarte îngrijorată pentru familia mea. Şi sunt foarte recunoscătoare lui Radu şi familiei sale pentru sprijinul, ajutorul, umanitatea şi pacea lor nemărginite din casa lor. Dumnezeu să
ocrotească această familie şi poporul român!“.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Ce locuri de muncă li se oferă refugiaţilor ucraineni. Deocamdată nu sunt prea mulţi doritori
Cimitir în flăcări, într-o zi de „foc“ pentru pompieri. Câte intervenţii au avut în doar câteva ore