Portret / Răzvan Petraru, campionul karatiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Petraru
Răzvan Petraru

La 23 de ani neîmpliniţi, Răzvan este cel mai premiat luptător de arte marţiale din judeţ, având un titlu de campion mondial şi trei de campion european. Răzvan a început să practice artele marţiale pe când avea 12 ani, la sugestia mamei, învăţătoare la Şcoala numărul 5 din Piatra Neamţ.

„Ea auzise că la sala de sport a şcolii clubul «Cocorul» organiza cursuri de karate şi m-a trimis şi pe mine să încerc“, îşi aminteşte Răzvan începuturile, la fel cum ţine minte şi prima înfrângere care i-a marcat destinul în sport. „După vreo trei ani de activitate, am pierdut o finală la kumite şi m-am ales doar cu locul II, la diferenţă de numai un punct. În sală era şi mama şi înfrângerea la un scor aşa strâns m-a ambiţionat şi mai mult“, mai spune tânărul.


Performanţa îşi cere tributul


Perioada de vârf a performanţei sale în competiţiile de arte marţiale a fost între anii 2004-2006. În acest interval a reuşit să obţină locul I şi titlul mondial la categoria +80 de kilograme la Campionatul Mondial de arte marţiale de la Viena (2005), trei titluri europene la Campionatele Europene de la Timişoara (2004), Milano (2005) şi Budapesta (2006) şi tot atâtea titluri de campion naţional.


„La Viena eram la limita categoriei. Aveam 80,4 kilograme, iar toţi ceilalţi adversari erau mult mai bine făcuţi. Preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale chiar m-a întrebat, în glumă, ce am mâncat dimineaţă. A fost  un rezultat surprinzător pentru toţi, dar sentimentul pe podium, cu imnul ţării cântând e fantastic“, povesteşte Răzvan. După trei ani consecutivi în care nu suferise nicio înfrângere, nici în ţară, nici în competiţiile internaţionale, Răzvan uitase gustul amar al unui meci pierdut.


În toamna anului 2006, la o cupă organizată la Arad, tânărul campion a fost învins la puncte de un sportiv local. „Chiar dacă au fost motive obiective pentru care am avut acest rezultat negativ, adică un drum lung şi obositor, sau cazarea la un cămin neîncălzit, pentru mine a fost un şoc acea înfrângere“, adaugă sportivul.


Pregătirile pentru bacalaureat şi problemele de sănătate care au culminat în 2007 cu o ruptură de menisc la picior l-au ţinut departe de sala de antrenament şi l-au făcut să se concentreze mai mult asupra studiilor. „În timpul studenţiei la Iaşi am predat cursuri de karate la o sală de sport din Copou, împreună cu Ioana Hociung, colega mea din şcoală şi de la clubul de arte marţiale «Ronin»“, precizează pietreanul.


Acum Răzvan a revenit la Piatra Neamţ şi lucrează împreună cu sora sa la firma tatălui, dar nu poate sta departe de sală. „M-am înscris la clubul «Sakki» şi am participat anul acesta la cupa Dacicus de la Orăştie, unde am obţinut locul al treilea“, mai spune Răzvan.

____________

profil
născut.
5 ianuarie 1987, Sebeş, judeţul Alba.
studii. Facultatea de Geografie şi Geologie, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
familie. Necăsătorit, mai are o soră.

întrebări şi răspunsuri
Ai făcut antrenamente speciale pentru a obţine titlurile de campion?
Înainte de Campionatul Mondial de la Viena am avut un stagiu de pregătire în Cheile Bicazului, care a cuprins alergare pentru rezistenţă şi chiar căţărări. Îmi amintesc că am alergat pe un drum forestier, după o maşină de teren ARO, vreo doi kilometri şi doar eu cu un coleg am rămas în cursă. 
Cum te pregăteşti de Sărbători?
În aceste zile merg la repetiţiile pe care le facem cu membrii corului bisericii „Cuvioasa Paraschiva“ din cartierul Dărmăneşti pentru că pregătim un concert de colinde. Cânt în cor de vreo cinci ani, alături de mama şi de sora mea.

ce-i place
Lui Răzvan îi place să se uite la filme şi să-şi petreacă timpul liber cu prietenii, la o partidă de biliard sau tenis de masă. „Îmi place să înving în orice domeniu, să fiu cel mai bun, nu neapărat pentru mine, ci să fie mulţumiţi oamenii care-mi sunt aproape“, spune sportivul.

ce nu-i place

Lui Răzvan îi displace sentimentul pe care îl trăieşte atunci când pierde. „Nu aş recomanda sportul de performanţă decât celor care sunt dispuşi să se sacrifice, chiar şi din punct de vedere al sănătăţii“, completează Răzvan.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite