Poliţiştii nemţeni sunt nemulţumiţi că vor fi evaluaţi în funcţie de amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie susţin că Inspectoratul General al Poliţiei Române a dat o dispoziţie cu modalităţile de evaluare a poliţiştilor.

Unul dintre criteriile de evaluare este numărul de amenzi acordate. Într-un comunicat de presă liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie Neamţ, agentul de poliţie Ioan Cănărău spune că în acest mod Poliţia Română va deveni organul represiv al statului. „Abia s-a uscat cerneala de pe ştampila instituţiei iniţiatoare şi şefii îşi fac calcule cam cît să fie media amenzilor la final de an. În excesul lor de zel le-au înmînat poliţiştilor fluturaşi cu noii indicatori, deşi fişele posturilor nu au fost semnate pentru anul 2013. O simplă plimbare în miez de noapte îi va transforma pe cetăţeni în persoane suspecte”.

Poliţistul mai spune că un plan de amenzi va genera abuzuri din partea şefilor, care pentru a şedea în continuare pe locurile călduţe, justificîndu-şi funcţia în faţa superiorilor, vor impune politiştilor să îngroaşe rubrica sanctiuni contraventionale aplicate.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ neagă faptul că poliţiştii vor avea un plan de amenzi.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite