Podul de peste Siret, care s-a prăbuşit, fusese inaugurat de şase luni. „Rezistă unei greutăţi de 340 de tone“ VIDEO

0
0
Conducătorul camionului a fost rănit FOTO Vlăduţ Clapa
Conducătorul camionului a fost rănit FOTO Vlăduţ Clapa

Podul de peste Siret, care făcea legătura între mai multe comune din Neamţ, a cedat în după-amiaza de joi, 9 iunie, la câteva luni de la inaugurare.

GALERIE FOTO

Podul de la Luţca, de pe Drumul Judeţean 207 A, care traversa râul Siret în localitatea Luţca, judeţul Neamţ, s-a prăbuşit joi, 9 iunie 2022. 

Situaţia petrecută pare de neconceput, având în vedere că podul a fost reabilitat recent cu fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), investiţia necesitând aproximativ 8 milioane de lei.

Inaugurarea a avut loc pe data de 13 noiembrie 2021, cu câteva luni mai devreme decât era prevăzut în proiect. Lucrările de reparaţii capitale debutaseră în primăvara anului 2020, pentru că nu fuse modernizat niciodată de când a fost construit şi nu mai prezenta siguranţă în exploatare. 

Podul a fost proiectat în anul 1970 şi a fost dat în exploatare în anul 1973. Este unul dintre cele mai mari construcţii de acest gen din poduri din ţară, având o lungime de 216 metri, făcând legătura între comunele din zona de vest a judeţului, Sagna, Doljeşti, Stăniţa, Bâra şi Boghicea. 

„La Luţca, am finalizat unul dintre cele mai importante proiecte ale acestui an. Lucrarea a fost extrem de complexă. Ştiu că închiderea circulaţiei pe pod a forţat mulţi participanţi la trafic să schimbe ruta pentru a ajunge de partea cealaltă a râului Siret, dar acum avem bucuria rezolvării unei probleme extrem de importante din infrastructura rutieră nemţeană şi toată lumea este mulţumită“, declara, la inaugurare, Ionel Arsene, şeful CJ Neamţ. 

Pod prabusit in Neamt FOTO captura video

Sursa capturi video Roman TV 

Oficialul mai menţiona că a fost făcut testul şi un test de rezistenţă: „Avem garanţia că rezistă unei greutăţi de 340 de tone, dispusă după o anumită schemă de încărcare, dar, analizând practic, niciodată nu se va putea găsi pe el o asemenea încărcătură. Măsurătorile, realizate sub acţiunea sarcinilor statice şi dinamice, au dus la concluzia că podul şi structura consolidată în ansamblu, prin folosirea fibrelor de carbon şi a materialelor speciale, au avut un comportament normal şi acest obiectiv reabilitat de către Consiliul Judeţean Neamţ poate fi folosit în condiţii de siguranţă“. 

   

Joi, în momentul când podul s-a rupt, la ora 14.15, pe el treceau un autocamion şi o autoutilitară, conducătorul primului autovehicul, un bărbat de 56 de ani, fiind grav rănit. Au fost instituite filtre rutiere

pentru informarea conducătorilor auto şi devierea traficului rutier pe Drumul Naţional 15 D, Roman - Gâdinţi. 

Vă mai recomandăm: 

Un pod rutier s-a prăbuşit în judeţul Neamţ. Un autocamion şi o autoutilitară, surprinse în zonă. Un bărbat a fost rănit. Podul fusese reparat în 2021 FOTO VIDEO 

Podul din Vrancea care s-a rupt era în reabilitare. Fost ministru: „Parte din bani au fost luaţi de apă”

Piatra Neamţ


Ultimele știri
Cele mai citite