Nuntă în Moldova sfârşită prost: socrul mic era să fie omorât de un invitat. Sentinţa şi „nota de plată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

O petrecere de nuntă a avut un final neprevăzut, unul dintre invitaţi fiind acuzat de tentativă de omor şi condamnat penal, pentru că l-a agresat violent pe socrul mic.

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ s-au pronunţat recent în cazul unei infracţiuni de tentativă de omor şi au aplicat o sancţiune cu detenţie, acordând victimei mari daune. Fapta incriminată s-a petrecut acum câţiva ani, la finalul unei nunţi organizate în localitatea Poienari. 

Agresiunea a avut loc în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2018, când în curtea locuinţei persoanei vătămate fusese organizată, cu prilejul nunţii fiicei sale, o petrecere. La aceasta, Ionuţ Daniel Bădărău, în vârstă de 25 de ani, din Bozieni, fusese invitat de către mire. 

Pe la miezul nopţii, între socrul mic şi ginere a izbucnit o altercaţie, deoarece proprietarul locuinţei dorea ca petrecerea să se încheie. Între cei doi a intervenit, pentru a-i despărţi, viitorul acuzat. 

Lucrurile aveau să degenereze într-o bătaie sângeroasă. Socrul mic a plecat în casă, de unde a revenit având în mînă un obiect contondent, intenţionând să-l lovească pe Daniel Bădărău, care era în afara curţii. Nu a mai apucat, fiind pus la pământ cu un pumn. Apoi, agresorul a continuat agresiunea, lovind victima cu picioarele în zona capului şi toracelui. 

Unul dintre invitaţi l-a agresat pe socrul mic şi i-a provocat leziuni, care i-au pus viaţa în primejdie. Ionuţ Daniel Bădărău a primit o pedeapsă de 6 ani şi 3 luni de închisoare, instanţa obligându-l şi la plata unor despăgubiri consistente, circa 237.600 de lei. 

Victima agresiunii are de încasat de la acuzat suma de 200.000 de lei cu titlu de daune morale, plus 23.655 de lei cu titlu venit nerealizat în perioada aprilie 2018 - aprilie 2021. Restul banilor cu titlu de daune sunt cheltuieli cu transportul şi îngrijirea celui care a fost la un pas să-şi piardă viaţa, plus cheltuieli judiciare de la urmărirea penală şi instanţa de fond. 

„Aplică (...) pedeapsa cea mai mare, 6 ani de închisoare (...) la care adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa cu închisoarea de 9 luni aplicată în dosarul (...) al Judecătoriei Roman, rezultând o pedeapsă de 6 ani şi 3 luni. Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare“, se arată în condamnarea dispusă pe 6 iunie 2022. 

Decizia Tribunalului Neamţ nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

„Jos Mafia din Poliţia Română!“ Banner postat în faţa sediului unui inspectorat

Impact violent în Neagra, Neamţ. O intrare pe contrasens s-a soldat cu opt victime VIDEO

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite